Cristian Terheș, despre sesizarea ilegalităților la votul pentru președinte: „NU am dorit eliminarea lui Călin Georgescu”
Liderul și candidatul la prezidențiale din partea Partidului Național Conservator Român susține că a fost acuzat că prin depunerea plângerii privind fraudarea alegerilor din 24 noiembrie ar urmări scoaterea lui Călin Georgescu din jocul prezidențialelor.
„Elena Lasconi și USR, prin comportamentul lor din ultima perioadă, au dus la distorsionarea primului tur. Am văzut că trebuie reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot și a celor nule, din data de 24 noiembrie. În ultimele două zile am fost martorii unei imense companii de manipulare ieșită din comun, care probabil, în viziunea unora, poate fi catalogată drept atac la siguranța națională. Am fost acuzat că cer eliminarea lui Călin Georgescu. Total fals! Comunicatul de la Curtea Constituțională a României demonstrează acest lucru. Acum două zile am prezentat o parte din dovezile care oferă indicii temeinice cu privire la fraudarea alegerilor de către USR și doamna Elena Lasconi. Dar, cu toate acestea, lumea s-a întors împotriva mea. Chiar și în ipoteza reluării alegerilor, candidați care au fost pe buletinul de vot, vor rămâne acolo, candidaturile fiind definitive. Se vorbește de implicarea unor actori interni și externi în aceste alegeri. Dacă o chestie factuală legat de cine și de ce a făcut sesizarea la CCR și de ce nu a fost relatată corect, atunci ar trebui să ne pună pe gânduri. Am candidat cu gândul la o Românie puternică, sigură și prosperă, iar o democrație puternică înseamnă informarea corectă a poporului. Nu doar ce le place unora. În calitatea de candidat al Partidului Conservator Național Român a făcut acest lucru și în campanie și după, iar preocuparea mea e să fiu fidel țării, adică fidel constituției”, a declarat Cristian Terheș.
CMF 11240003