CRIMA | O tânără a fost ucisă cu sânge rece, iar cadavrul a fost ascuns
Cadavrul unei femei de aproximativ 30 de ani a fost găsit, joi dimineaţă, în tufişurile de pe o stradă din Ploieşti. Descoperirea macabră a fost făcută de un om al străzii, care a şi alertat autorităţile. După toate probabilităţile, crima a avut loc în urmă cu câteva ore.
Tânăra a fost înjunghiată de mai multe ori în zona cervicală, ceea ce i-a făcut pe poliţişti să meargă pe varianta unei crime. Corpul neînsufleţit a fost ascuns în tufișurile de pe marginea străzii Poligonului din Ploiești, însă după toate indiciile femeia a fost ucisă în altă parte, iar criminalul a vrut să scape de cadavru.
Asupra cadavrului nu au fost găsite documente care să ajute la identificarea victimei, iar anchetatorii încearcă în prezent să îi stabilească identitatea.
Pe lângă cercetarea specifică la faţa locului, anchetatorii folosesc şi câini de urmă care i-ar putea conduce la autorul crimei, potrivit observatorph.ro. Pe rana de la gâtul tinerei a fost înfășurată o pungă de plastic, probabil pentru a împiedica scurgerea sângelui, procurorii presupunând că victima a fost transportată în locul unde a fost găsită cu o maşină.
Cadavrul femeii a fost ridicat și va fi transportat la Serviciului de Medicină Legală din Ploiești pentru investigații. Femeia purta verighetă, fapt ce arată că este posibil să fi fost căsătorită.
Fix în urmă cu o lună, o altă tânără din Ploieşti a fost înjunghiată de un fost iubit chiar în cofetăria în care lucra. Suspectul a fost prins şi reţinut.
Sursa: romaniatv.net
Nici ca doresc sa aduc vorba de sfintenie….insa tot ce doresc este sa se faca odata dreptate !Nu putem continua sa traim ,nici psihologic si nici fizic, intr-o temere notorie…Sa ia fiinta odata si pt. totdeauna, o sfanta lege prin care pedeapsa tuturor faradelegilor sa fie egala cu fapta savarsita !Un banal exemplu ar fi : Ai muncit 10 ani ca sa reusesti sa izolezi de cheltuielile zilnice,o suma de …50 mil. lei.Atunci, iai din libertate, tilharului, in jur de 10 ani de zile…;Ti-a ars casa din cauza vecinului care si-a aruncat mucul de tigara in stogul tau. Atunci priveaza-l de propria-i locuinta, macar pt. o buna perioada din viata….si cand se intoarce la vatra, s-o ia de la capat; Ti-a ucis copilul si ,evident, viata ta nu-si mai vede sensul…Atunci ucigasul merita ucis fara niciun alt drept din partea lui!;Ti-a violat copilul sau nevasta sau mama…Atunci taie-i organul care perpetueaza propria-i specie sau rasa, astfel reducand multiplicarea genei domniei sale, de care nimeni nu mai are nevoie! ETC…Exemple sunt nenumarate…dar hai sa incepem treba cu legile astea, va rugam !