CRIMA | Bărbat tranşat şi “plimbat” de soţie cu taxiul. Taximetristul a alertat poliţia
O profesoară din Roman şi-a tranşat soţul şi s-a urcat într-un taxi cu un pachet în care erau părţi din trupul bărbatului. Taximetristului i s-a părut suspect coletul femeii şi a alertat poliţia.
După ce şi-ar fi omorât soţul, femeia, în vârstă de 64 de ani, i-a tranşat trupul, apoi a mers cu un microbuz de pasageri zeci de kilometri, din Roman până în Târgu Frumos, ca să scape de sacul cu fragmentele umane.
Potrivit unor surse din Poliţie, citate de Mediafax, în noaptea de luni spre marţi, o femeie care avea mai multe bagaje voluminoase a coborât la Târgu Frumos dintr-un microbuz care venea de la Roman şi s-a urcat într-un taxi. După ce aceasta a coborât din autoturism, şoferul a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că bagajele unei cliente emanau un miros suspect, care semăna cu mirosul de cadavru.
Ulterior, femeia a fost oprită pe stradă de poliţişti, care au descoperit că în bagajele acesteia erau, ambalate în trei saci, braţele şi trunchiul unui bărbat.
Femeia a spus că bagajele îi fuseseră trimise de o persoană din Bucureşti şi că trebuia să le transporte la Roman, fără să ştie ce conţin, însă, pentru că a adormit în microbuz, a coborât la Târgu Frumos.
Aceasta a fost dusă la Poliţie, unde a recunoscut că braţele şi trunchiul aparţin soţului ei, pe care îl omorâse în apartamentul lor din Roman.
“A fost găsită femeia la o sută de metri de piaţă, a fost legitimată, procurorii criminalişti stabilind că este din Roman şi că ar fi venit cu autocarul cu cei trei saci, bine împachetaţi, în cursul nopţii”, a declarat Carmina Pascal, prim procuror al Parchetului Tribunalului Iaşi.
Poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii la locuinţa femeii, unde au găsit şi capul bărbatului, aruncat la coşul de gunoi, au mai spus surse din Poliţie.
Ancheta în acest caz, începută iniţial de procurorii criminalişti din Iaşi, a fost preluată de cei din Neamţ.