AdministratieJudetLocal

Covor asfaltic nou pe un drum județean din Botoșani – FOTO

Continuă investițiile în infrastructura rutieră județeană! Drumul județean DJ 296B Podeni – Ungureni are de acum covor asfaltic nou!
 Acest tronson de drum a fost reparat prin turnarea unui covor asfaltic într-un strat, pe o lungime de 12,9 kilometri, după ce, anterior, au fost executate și lucrări de refacere a fundației drumului.
,,Am fost prezent pe șantier la finalizarea acestor lucrări, iar cele constatate la fața locului îmi întărește convingerea că s-a realizat un drum trainic, ce va oferi siguranță și confort sporit în trafic. Bifăm așadar, încă 12,9 km de asfalt nou, încă un drum județean pe care s-au executat lucrări de bună calitate.
DJ 296B Podeni – Ungureni este un drum cu trafic destul de intens, starea lui provocând neplăceri participanților la trafic. Ne-am dorit să rezolvăm această problemă și să redăm confortul și siguranța tuturor celor ce îl tranzitează, de aceea am inclus acest drum în lista prioritară de investiții și am alocat toate fondurile necesare din bugetul propriu al Consiliului Județean Botoșani.”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page