Cosmina are nevoie de ajutorul semenilor pentru a scăpa din ghearele morții. Unde se pot face donații
Povestea Cosmina Teodora Bălășescu
„Nu am întâlnit până acum un om care să meargă voios la stomatolog, chiar dacă anestezia te face să nu simți aproape nimic din ce face medicul cu dantura ta. Cu toții abia așteptăm să se termine „oroarea” și să ne reluăm viața cât mai rapid cu putință.
Dacă pentru cei mai mulți dintre noi, o vizită la dentist nu aduce mai mult rău decât un dinte scos, pentru o fată de 14 ani a fost mult mai mult de atât.
Cosmina Bălășescu a crezut că a făcut un abces, căci avea o umflătură la o măsea ce îi sângera în mod repetat. Ar fi fost o adevărată minune să fie doar atât, se gândește cu durere în suflet. Din păcate, „abcesul” era o tumoră canceroasă. Fata a fost trimisă de urgență la Spitalul de Copii din Botoșani, iar acolo i-a fost extirpată și a primit și diagnosticul.
28 ianuarie a rămas astfel în viața familiei Bălășescu drept o zi de tristă amintire, de durere ce nu poate fi exprimată în cuvinte, o zi pe care ar șterge-o cu desăvârșire din calendar…
Părinții au sperat că poate situația nu e chiar atât de gravă și au cerut mai multe opinii. Din nefericire, atât specialiștii din București și Timișoara, dar și cei din America le-au confirmat cumplitul verdict: Cosmina are o formă agresivă de cancer.
Tânăra a fost dusă înapoi la Iași, unde a început imediat chimioterapia. Având în vedere limitările sistemului sanitar de stat, fata a fost sfătuită să se trateze în străinătate.
După nenumărate nopți nedormite și lacrimi care nu mai contenesc să curgă pe obrajii lor, Cătălina și Vasile Bălășescu s-au interesat la mai multe clinici și au primit un răspuns din Turcia. Medicii din Istanbul o pot ajuta pe Cosmina, însă familia trebuie să dispună de o sumă enormă: 94.650 de euro – o altă lovitură a sorții, având în vedere că singurul întreținător este tatăl, care lucrează în Italia ca grădinar.
În toată disperarea și tumultul neîncetat care le-a cuprins sufletele, acești oameni speră că nu urmează un sfârșit, ci doar un moment de cotitură din care vor ieși mai uniți, mai recunoscători pentru viață, mai puternici. Însă nu pot reuși singuri, ci au nevoie de ajutorul nostru.
Împreună, prin orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă”, îi putem oferi Cosminei o nouă șansă la viață, un alt început, un viitor. Cancerul nu trece de la sine, iar tratamentele care oferă speranțe reale nu sunt nici gratuite, nici ieftine. Numai prin solidaritatea noastră această copilă poate scăpa din ghearele morții, din cumplita maladie care a luat deja dintre noi prea mulți copii și tineri. Salvează o inimă prin donația ta!
Donații se pot face:
Denumire entitate: Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala: 31015982
Cont (IBAN) bancar:
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001
CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
COD SWIFT: BTRLRO22
COD BIC: BTRL
REVOLUT: 0752.753.540
Banca Transilvania Botosani
Vă rugăm să specificați pentru transfer bancar numele copilului -COSMINA BALASESCU”, a scris Vlad Plăcintă pe platforma salveazaoinima.ro.