Minorul de 13 ani care a dispărut de acasă joi și a fost dat în urmărire, a fost identificat în municipiul Botoșani.
„Minorul a fost identificat de polițiști, în această după amiază, în municipiul Botoșani, și a fost internat într-un centru de primire a copilului în regim de urgență. Acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni în perioada în care a lipsit de la domiciliu”, a transmis Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.