Local

Copac căzut peste o mașină în municipiul Botoșani – FOTO&VIDEO

O mașină parcată pe strada Primăverii din municipiul Botoșani a fost avariată, după ce un copac a căzut peste ea. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp.

Apelul la 112 a fost făcut de o femeie care trecea prin zonă. La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de intervenție, dotată cu accesorii specifice pentru tăierea copacului și au înlăturat pericolul. Din fericire nimeni nu a fost rănit.

Vă reamintim că până mâine dimineață, județul Botoșani se afla sub o atenționare meteorologică tip Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică. Acesta se va manifesta prin perioade cu averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25 …40 l/mp și izolat de peste 50 … 70 l/mp. Vântul va avea la rafală 70 …90 km/h.

Deoarece există riscul producerii unor inundații locale, recomandăm cetățenilor să:

– curețe șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
– nu arunce gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei;
– construiască bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă, în caz de inundație;
– urmărească la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor;
– în cazul unei situații de urgență reale, sesizați evenimentul la numărul unic 112.

De asemenea, în caz de vânt puternic, trebuie respectate următoarele măsuri:

▪ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

▪ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

▪ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

▪ îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

▪ nu atingeți firele căzute la pământ.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page