Controale la producătorii și comercianții de produse alimentare din Botoșani
Astăzi, 25 aprilie 2024, a avut loc, în Sala Nicolae Iorga din Palatul Administrativ, ședința Colegiului Prefectural al județului Botoșani, sub conducerea prefectului județului Botoșani, Sorin Cornilă.
La primul punct pe ordinea de zi colonelul Petru Pălimariu – Prim Adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” Botoşani și Cristina Ionela Kashyap – comisar șef, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Botoşani au susținut prezentări privind prevenirea situațiilor de urgenţă în cadrul lucrărilor de primăvară pentru igienizarea terenurilor.
Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă: ”Putem constata cu toții că față de anii anteriori numărul incendiilor este în scădere și cred că acest lucru este rezultatul acțiunilor dumneavoastră.”
Ședința a continuat cu prezentarea acțiunilor ce vor fi întreprinse în județul Botoșani pentru protejarea sănătății și a siguranței cetățeanului, în perioada premergătoare și în timpul sărbătorilor pascale. Planurile de măsuri au fost prezentate de Teodor Harabagiu – director executiv, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani și Teodor Ferariu – director executiv, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Botoşani.
Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă: ”Fac un apel la dumneavoastră, să manifestați o atenție sporită la producătorii și comercianții de produse alimentare specifice pentru această perioadă, pentru că vorbim despre siguranța botoșănenilor și trebuie să fim cu toții atenți la acest aspect, foarte important pentru noi toți.”
În sprijinul cetățenilor, DSP Botoșani are un număr de telefon de permanență: 0745.61.90.74, la care răspunde personalul specializat din cadrul instituției, disponibil non-stop.
În continuare, Cristian Delibaș – director executiv, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Botoşani a prezentat o informare asupra stării de vegetaţie a culturile agricole înfiinţate în toamna anului 2023 și pregătirea campaniei de primăvară 2024 și Programele de sprijin al fermierilor pentru anul 2024 – Ajutoare de minimis care se vor derula prin DAJ Botoșani.