Administratie

Construirea blocului de locuințe de serviciu pentru specialiști, scoasă la licitație de ANL – FOTO

Un nou proiect al Consiliului Județean Botoșani intră în linie dreaptă!
Construirea unui nou bloc de locuințe de serviciu, prin intermediul ANL, a fost scoasă la licitație. „Construirea de locuințe pentru specialiști face parte din programul pe care l-am propus și implementat la Consiliul Județean. Am depășit toate piedicile birocratice pentru cel de-al doilea bloc de locuințe din Strada Ștefan cel Mare (faza a II-a a proiectului), iar Agenția Națională pentru Locuințe a demarat procedura de licitație pentru realizarea acestuia”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Ofertele pot fi depuse în cadrul licitației până pe 18 noiembrie.
Noul bloc va avea un regim de înălțime S+P+3E și o suprafață desfășurată de 2.008,18 metri pătrați. Acesta va fi compus din 20 de unități locative: 15 apartamente cu două camere și 5 cu o cameră.
Clădirea va fi conformă cu standardele actuale NZEB de eficiență energetică ridicată, fiind dotată cu pompe de căldură și panouri fotovoltaice pentru asigurarea apei calde menajere și a căldurii. De asemenea, bloc va fi dotat cu sisteme de ventilare cu recuperare de căldură descentralizate, care vor fi amplasate în camerele de locuit ale apartamentelor. Valoarea totală a acestui proiect finanțat de Agenția Națională pentru Locuințe, inclusiv TVA și realizarea documentațiilor tehnice, este de 13,8 milioane de lei.
„Continuăm dezvoltarea județului! Atragem fonduri naționale și europene pentru fiecare domeniu de activitate în parte. Județul Botoșani are nevoie de proiecte care să se și concretizeze. Ceea ce am promis, am și realizat în acest mandat de președinte al Consiliului Județean”, a conchis Doina Federovici.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page