Local

Consiliul Județean Botoșani a reprezentat, în premieră, Regiunea de Dezvoltare Nord-Est la Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor – FOTO

Consiliul Județean Botoșani a reprezentat Regiunea de Dezvoltare Nord-Est la cel mai înalt nivel în cadrul celei de a XXI-a ediții a Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor organizate la Bruxelles. Este pentru prima dată când reprezentanții unei administrații publice locale din Regiunea de Nord-Est prezintă un studiu de caz, un model de bune practici, în cadrul celei mai importante manifestări europene, care reunește reprezentanți ai regiunilor din întreaga Uniune Europeană.

„Am răspuns pozitiv provocării lansate de către Agenția de Dezvoltare Nord-Est de a împărtăși din experiența noastră administrativă și reprezentanților din alte regiuni ale Europei. Astfel, Consiliul Județean Botoșani a fost reprezentat la cea de a XXI-a ediție a Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor de domnul Cristian Nistor, administrator public al județului, și domnul director de Cabinet Marius Ilincaru, care au luat parte la mai multe sesiuni de comunicări pe teme de interes major pentru comunitate”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Cristian Nistor, administratorul public al județului Botoșani, a prezentat, la Bruxelles, studiul de caz „De la ideile mici, la beneficiile mari în eficiența energetică”. „Plecând de la conceptul de funcționarea a grupurilor de acțiune locală, acolo unde s-a reușit scăderea costurilor cu energia cu până la 70%, și continuând pe aceeași linie cu proiectele de eficientizare energetică și producție de energie regenerabilă ale Consiliului Județean și a altor autorități publice locale se implementează o nouă filosofie administrativă la nivelul întregului județ. Aceasta are ca punct final crearea în sectorul public a unor capacități de stocare a energiei și a unor cooperative de energie regenerabilă. Sunt concepte noi, inovatoare pentru România și chiar pentru multe regiuni ale Uniunii Europene”, a spus Cristian Nistor, administratorul public al județului Botoșani, care a ținut să mulțumească reprezentanților ADR Nord-Est, Alis Socea, Bogdan Chelariu și Vasile Asandei, pentru sprijin și oportunitatea de a reprezenta Botoșaniul la Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor.

Echipa Consiliului Județean Botoșani a participat la mai multe sesiuni de comunicări și ateliere de lucru pe teme ce vizează instrumentele inovatoare de dezvoltare a comunităților; instrumentele și schemele comunitare de finanțare a energiei obținute din resurse regenerabile; principiile și valorile programului New European Bauhaus, precum și stimularea depunerii de proiecte locale și regionale în cadrul acestui program; viziunea pentru Europa rurală; sprijinirea tranziției la societatea postindustrială și modul în care autoritățile locale și regionale răspund provocărilor de decarbonizare din sectorul energetic. „Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost ca un barometru. Am putut evalua limpede unde suntem, ce facem bine și ce trebuie să îmbunătățim pentru a maximiza șansele de dezvoltare. Suntem pe un drum bun, avem un potențial uriaș de dezvoltare și prin implementarea proiectelor Consiliului Județean putem recupera mult din decalajul față de regiunile dezvoltate din România și chiar din Europa”, a declarat Marius Ilincaru.

Cea de a XXI-a ediții a Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor, prima organizată în format fizic după pandemie, a reunit peste 7.000 de participanți, dintre care 500 de speakeri, în cadrul a 220 de ateliere.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page