AdministratieJudet

Consilierii județeni s-au mai gândit. Bugetul județului Botoșani a fost votat într-o nouă ședință

Consilierii județeni s-au întâlnit din nou joi pentru a vota bugetul județului Botoșani, după eșecul de miercuri când interese politice au decis blocarea proiectului. Au fost prezenți toți aleșii județeni în ședința cu un singur proiect de hotărâre pe ordinea de zi. Bugetul propriu județean, pe anul 2021, propus de CJ, este în sumă totală de 358,64 milioane lei, în timp ce bugetul de cheltuieli este în sumă totală de 437,56 milioane de lei

.„Revin în fața domniilor voastre cu solicitarea unui vot pentru proiectul de buget care asigură dezvoltarea județului și funcționarea în condiții cât mai apropiate de optim a unităților administrative din județ. Am să repet ceea ce am spus și ieri, filozofia bugetară de care am ținut cont în acest an a fost centrată pe diminuarea drastică a cheltuielilor de funcționare pentru a asigura un spațiu de dezvoltare cât mai larg județului. Avem nevoie de un buget cât mai repede, pentru că astăzi este ultima zi când mai putem să îl votăm, fără a pune în pericol funcționarea instituțiilor județene”, a spus celor prezenți președintele CJ, Doina Federovici

Proiectul de buget a fost votat în cele din urmă în forma propusă, din cei 33 de consilieri prezenți au votat de 21. Ceilalți 12 consilieri s-au abținut.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page