Consilieri PNL ai municipiului Botoșani: „Poliția Locală nu își face treaba, nu patrulează și nu asigură siguranța cetățeanului”
Poliția Locală se numără printre instituțiile care au nevoie stringentă de o reformă, începând cu personalul angajat, sunt de părere viitorii consilieri PNL ai municipiului Botoșani.
„Poliția Locală nu își face treaba, nu patrulează și nu asigură siguranța cetățeanului. Acesta este un proiect la care ne-am gândit împreună. Dacă Poliția Locală își va îndeplini atribuțiile… dacă nu, vom găsi o altă metodă de a asigura securitatea cetățeanului în orașul Botoșani”, a spus Daniela Fetcu, viitor membru al CL.
Ea a precizat că este luată în calcul inclusiv desființarea instituției comunitare, „dacă nu se poate să-și facă treaba”.
Un alt consilier ales a ridicat problema aptitudinilor agenților locali, care ar trebui să răspundă unor cerințe de pregătire fizică și tehnică.
„Atâta timp cât un polițist local mai degrabă îl sari decât să-l ocolești, nu ai ce face cu el pe stradă. Parcă intenționat Poliția Locală a fost lăsată să îmbătrânească. Nu s-a mai adus tineret. Sunt tineri capabili care termină facultăți de sport, sunt tineri capabili care termină academii de Poliție, nu se regăsesc în Poliție, vor ceva mai ușor. Îi putem aduce în cadrul Poliției Locale. Nu mi se pare normal ca Poliția Locală să aibă un program de la 8 la 16:00 și s-a terminat, nu îi mai vezi pe stradă”, a spus Eduard Telișcă.
Anumite standarde de pregătire pot fi impuse de autoritățile locale prin modificarea contractelor de muncă, a continuat viitorul consilier Relu Chiriac.
„Lucrul acesta poate fi reglementat prin contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă. La momentul actual nu poți să îi dai afară, oamenii beneficiază de contractul colectiv de muncă, contractul individual. Primăria poate interveni în modificarea contractului de muncă”, a precizat acesta.