Conducea un autoturism având doar un permis de conducere fals în rucsac
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au descoperit, asupra unui tânăr cu cetăţenie R. Moldova, un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals.
În data de 14 august 2022, în jurul orei 08.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetăţean din Republica Moldova în vârstă de 25 de ani, şofer al unui autoturism înmatriculat în Franţa.
La controlul de frontieră, cetăţeanul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate datele de identificare şi fotografia sa.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind fals.
Persoana a declarat că a obţinut permisul de conducere în Franţa, prin intermediul unui prieten, fiindu-i necesar la locul de muncă, contra sumei de 100 de euro.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi a infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.