Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani, în parteneriat cu Fundația Culturală „Hyperion”, organizează în perioada 13-16 iunie 2023 Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, ediţia a XLII-a. Concursul îşi propune să descopere şi să promoveze noi talente poetice şi critice şi se adresează poeţilor şi criticilor literari care nu au debutat în volum şi care nu au depăşit vârsta de 40 de ani, calculată la data de 13 iunie 2023.
Concursul se desfășoară pe trei secţiuni:
- Carte publicată – debut editorial:
– Vor fi acceptate în concurs cărțile de poezii publicate în intervalul iunie 2022 – mai 2023;
– Se va trimite, prin poștă, un exemplar din cartea propusă în concurs;
– Cartea se va trimite și în format electronic, alături de fișa de înscriere (Anexa 1), pe adresa de e-mail: literatura@centrulcreatieibt.ro.
- Poezie în manuscris (nepublicată) :
– Vor fi acceptate în concurs numai poezii în limba română, scrise cu diacritice, nepublicate și nepremiate la alte concursuri literare;
– La concurs pot participa autori care nu au depășit vârsta de patruzeci de ani, nu au debutat editorial și nu au obținut „Marele Premiu” (trofeul) la edițiile precedente ale concursului.
– Lucrările vor purta, în loc de semnătură, un motto ales de autor, un singur motto pe toate lucrările, deasupra titlului, fără însemne personale, grafică sau altă culoare decât cea neagră pentru texte și vor fi trimise, în atașamente diferite, împreună cu fișa de înscriere (Anexa 1), pe adresa electronică: literatura@centrulcreatieibt.ro;
– Motto-ul de pe lucrări se va regăsi şi în fișa de înscriere atașată. Indiferent că sunt trimise în concurs cinci sau treizeci lucrări, toate trebuie sa fie grupate în același atașament, un singur atașament pentru lucrări și unul pentru datele personale.
– Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum zece (10) poezii și maximum treizeci (30).
– Toţi poeţii selectaţi pentru premii vor apărea în antologia editată de instituţia organizatoare, care va apărea la următoarea ediție a concursului.
- Interpretare critică a operei eminesciene:
– Se va trimite prin e-mail un eseu de cel mult 15 pagini într-un document Word, semnat cu un motto, alături de fișa de înscriere (Anexa 1).
– Eseurile premiate vor fi publicate în antologia editată de instituţia organizatoare, care va apărea la următoarea ediție a concursului.
Lucrările vor fi evaluate de un juriu de specialitate.
Vor fi acordate premii din partea editurilor și revistelor literare invitate, constând în publicarea grupajului premiat într-un volum de poezii sau în reviste, iar în limita bugetului alocat se pot acorda și premii în bani.
În măsura bugetului alocat acțiunii, organizatorii vor asigura concurenţilor masa şi cazarea, transportul fiind asigurat de concurent sau de instituția reprezentată.
Reguli de redactare:
- Textele tuturor secțiunilor studiului se redactează în Word, font Times New Roman, corp 12; spațiere: la un singur rând.
- Nu se admit texte fără diacritice.
- Textele vor fi redactate cu â/sunt; de asemenea, se vor respecta normele în vigoare: vezi Academia Română, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ed. a II-a revizuită și adăugită, Univers Enciclopedic, București, 2010.
- Paragrafele noi se vor marca prin comanda ENTER. Nu trebuie folosită comanda TAB.
- Toate materialele expediate electronic vor fi în format Word (Doc)
Lucrările vor fi trimise până la data de 19 mai 2023 pe adresa de e-mail: literatura@centrulcreatieibt.ro sau la adresa: CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE BOTOŞANI, Str. Unirii, nr. 10, Botoşani. Relaţii la tel. 0231.536.322.
Așteptăm înscrierile concurenților pe adresa de e-mail: literatura@centrulcreatieibt.ro până la data de 19 mai 2023! https://centrulcreatieibt.ro/regulamente/regulament-porni-luceafarul-editia-a-xlii-a13-16-iunie-2023.html