COMUNICAT | Tamara Ciofu candidatul USL în colegiul 6 Botoșani: „Pe 9 decembrie, românii vor alege între cei care au luat și cei care au dat”
Tamara Ciofu, candidatul USL pentru colegiul 6 Botoșani la Camera Deputaților consideră că la aceste alegeri va fi mai simplu pentru alegători.
„Fiecare a putut vedea și ce a făcut PDL,și ce a făcut USL. Alegerea e simplă: pe 9 decembrie vor avea de ales între cei care au luat și cei care au dat. Vor alege între guvernarea PDL care le-a tăiat pensiile și salariile și guvernarea USL care le-a dat banii înapoi. Vor alege între PDL care le-a închis spitalele și USL care a început să le redeschidă” a declarat doctorița Ciofu.
Timp de patru ani botoșănenii au fost obligați să suporte deciziile nedrepte ale guvernării Boc-Băsescu-Udrea care au tăiat salariile, au tăiat pensiile, au tăiat alocațiile copiilorși au închis spitalele. Timp de patru ani Boc-Băsescu-Udrea au ocupat România și nu au ținut cont de interesul cetățenilor.
„Le spun tuturor celor care s-au săturat de Boc, de Udrea și de ceilalți PDL-iști: dacă nu mai vor ca Băsescu să-i aducă iar la guvernare, să iasă în număr mare la vot, cât mai mare, și să voteze clar în favoarea USL. Votul pentru orice alt partid înseamnă o șansă în plus ca cei de la PDL să vină iar la Guvernare, mascați în ARD și în celelalte partide create de Traian Băsescu”, a completat candidatul USL, medicul Tamara Ciofu.
Ca botoșănenii să aibă o garanție că indiferent cine va veni la guvernare, nu le vor mai fi tăiate pensiile și salariileși că o vor duce ceva mai bine, candidații USL la parlamentare din municipiul Botoșani au inițiat la începutul campaniei electorale “Pactul de Guvernare pentru Botoșani”.
Ținând cont că pe 9 decembrie urmează să aibă loc alegeri pentru Parlament, organizația USL Botoșani a propus ca toți candidații, de la toate formațiunile, să își asume în fața alegătorilor că vor respecta un set minim de principii, astfel încât cetățenii să aibă garanția că cel care va ieși deputat sau senator le va apăra interesele.