Anunturi

COMUNICAT | Politia Botosani: “ÎN ATENŢIA CONDUCĂTORILOR DE MOPEDE!”

La data de 19 ianuarie 2013, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea 203/2012 prin care se modifică Ordonanţa de Urgenţă 195/2002 ce reglementează circulaţia pe drumurile publice, noul text de lege prevăzând expres faptul că mopedele vor putea fi conduse pe drumurile publice numai cu permis de conducere.

Astfel, potrivit legii, începând cu 19 ianuarie 2013, persoanele care nu deţin permise de conducere din nicio categorie, trebuie sa susţină un examen teoretic si unul practic, pentru obţinerea permiselor din categoria “AM” “A1” si “B1” pentru mopede, scutere, ATV-uri si alte autovehicule dotate cu motoare de capacitate mică, a căror viteză de deplasare nu depăşeşte 45 de km/h, iar capacitatea cilindrică nu este mai mare de 50 de centimetri cubi.

Examenul pentru obţinerea permiselor de categorie “AM”, “A1” si “B1” poate fi susţinut, conform legii, începând cu împlinirea vârstei de 16 ani şi implică susţinerea unei probe teoretice şi a unei probe practice.

Proba practică, în acest caz, constă într-un test de îndemânare în conducerea vehiculului, susţinut în poligon.

Deşi precizările de mai sus au fost aduse la cunoştinţa publicului în numeroase rânduri, numărul persoanelor care continuă să conducă astfel de autovehicule pe drumurile publice, fără să deţină permis, este îngrijorător de mare.

Astfel, numai în luna iunie a.c., au fost depistate în trafic 18 persoane care conduceau mopede sau autocicluri, (între care doi minori de 15 ani), pe numele acestora fiind întocmite dosare de cercetare penală pentru conducere fără permis sau punerea în circulaţie a unor autovehicule neînmatriculate.

Instituirea obligativităţii sustinerii unui examen pentru obţinerea permisului de conducere în cazul conducătorilor de mopede ( fapt ce implică însuşirea cunoştinţelor teoretice şi formarea abilităţilor practice necesare pentru obţinerea acestui permis de conducere) are ca scop reducerea numărului accidentelor de circulaţie cu implicarea acestei categorii de conducători auto.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page