Andrei Dolineaschi, președintele PSD Botoșani, a susținut săptămâna trecută că guvernul are ca prioritate demararea unui plan de dezvoltare pentru Moldova.
Anunțul a fost făcut în timpul vizitei premierului Victor Ponta și a vicepremierului Liviu Dragnea în Botoșani. Social-democrații anunță că deputatul PSD, Andrei Dolineaschi, a inițiat de mai mult timp discuții la nivelul Guvernului, pentru stabilirea unui plan prioritar pentru redresarea regiunii.
În cursul vizitei de săptămâna trecută a primului ministru și a vicepremierului, a fost pentru prima oară când guvernanții au făcut trimitere în mod oficial la un Plan special de dezvoltare pentru Moldova. Mai mult decât atât, pe anumite surse din presă, au apărut detalii privind strategia pregătită de guvern pentru redresarea Regiunii Nord-Est.
Primul punct din Planul pentru Moldova îl reprezintă drumul
Botoșani-Suceava, vizitat de premierul Victor Ponta, vineri, 16 mai. DN 29, care leagă cele două județe reprezintă cea mai mare investiție în infrastructură pentru Botoșani din ultimii 30 de ani.
Drumul va fi inaugurat în august, anul acesta, cu un an înainte de termenul prevăzut în contractul încheiat cu constructorii drumului.
Din punct de vedere al cifrei de afaceri din unitățile locale, regiunea
Nord-Est se află pe locul șapte la nivel național, cu doar 7,2 % din
cifra de afaceri totală la nivel național.
Măsurile luate de guvernul Ponta pentru stimularea mediului de afaceri se înscriu în logica relaxării fiscale. Astfel, pentru perioada următoare vor intra în efect o serie de măsuri precum: eliminarea a 70 de taxe parafiscale,
subvenționarea la fiecare angajator pentru 20 de locuri de muncă
nou-create și scutirea de impozit pe profitul reinvestit.
Social-democrații susțin că pentru toate aceste obiective, fondurile
europene sunt vitale. Aceștia consideră că dacă până acum lipsa unei
abordări regionale pentru alocarea de fonduri europene a determinat o
absorbție nesatisfăcătoare pentru țara noastră, următoarea perioadă va
cuprinde alocări în baza necesităților.
Astfel, Moldova, fiind o zonă vulnerabilă, va primi mai multe fonduri europene pentru dezvoltare.
”Moldova este o zonă cu potențial regional și european. Însă, nu putem concura cu alte zone, precum Brașov și Cluj dacă nu eliminăm decalajul de dezvoltare. Fondurile europene, finanțările externe nerambursabile, dar mai ales planul de dezvoltare anunțat de premierul Victor Ponta, pentru Moldova reprezintă instrumentele pe care le avem la îndemână
pentru a aduce bunăstare în regiune. Este absolut necesar să tratăm cu seriozitate acest plan de dezvoltare și să îl ducem până la capăt”, a declarat președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi.
Biroul de presă al PSD Botoșani