Colectă la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare”, din curtea Spitalului Județean „Mavromati”, pentru o sută de copii nevoiași – FOTO
Botoșănenii au răspuns apelului lansat de voluntarii Corului misionar „Sf.Ioan Iacob Hozevitul”, inițiatorii acestui proiect, care vor să ajute o sută de copii sucevenii. Aproape două tone de cartofi și alimente neperisabile pentru cei peste 100 de copilași pe care îi hrănește zilnic asociația „Sfinții Voievozi Mihail și Gavril” din Vatra Dornei!
,,Pentru că se apropie sărbătoarea sfântă a Nașterii Domnului, vă anunțăm că acțiunea de colectare a produselor alimentare neperisabile continuă și facem apel la toți cei care pot să ajute.
Locul de colectare rămâne același, la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din curtea Spitalului Județean „Mavromati”.
Pentru a prelua noi înșine produsele, sunați-ne la unul dintre următoarele numere de telefon:
0757 620 474 – George Brînzei
0758 152 274 – Ioana Zamfirache
Bunătatea este gândirea lui Dumnezeu înfăptuită de oameni. (Sfântul Ignatie Teoforul)
Împreună putem aduce mai multă bucurie!”, se transmite intr-un comunicat al inițiatorilor remis redacției.