Cod galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani
Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un Cod galben de ceață pentru localitățile Dorohoi, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Broscăuți, Mileanca, Pomârla, Darabani, Mihăileni, Drăgușeni, Corlăteni, Cândești, Cordăreni, Viișoara, Concești, Văculești, Lozna și Dimăcheni. Acesta este valabil până la ora 12:00.
Din această cauză, pe drumurile din localitățile menționate se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, adresăm conducătorilor auto recomandarea de a adapta viteza la condițiile de drum. Circulați prudent pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic.
În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 1️⃣1️⃣2️⃣!
Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.