Cultura

Clubul de lectură „Prietenii cărților”, la debut

„Albinuțele” din clasa pregătitoare C de la Școala Gimnazială „Elena Rareș” sunt pregătite să „zumzăie” curioase prin împărăția cărților, în cadrul primei întâlniri din cadrul Clubului de lectură ”Prietenii cărților”.

Știu de acum să citească și sunt dornice să descopere lumea minunată a basmelor, a aventurilor sau a întâmplărilor trăite de alți copii ca și ei. Din toate, vor învăța lecții valoroase despre curaj, prietenie, iubire, despre cât e de important să îți urmezi visurile.

Vineri, 4 iunie 2021, doamna bibliotecară le va deschide larg ușile Filialei din Grivița a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani, unde îi va primi cu drag în fiecare săptămână. Pentru început, micuții vor citi colegilor scurte povești, care le-au plăcut cel mai mult.

Cu siguranță, acest prim pas va fi urmat de mulți alții, iar „albinuțele” vor deveni cititori fideli ai cărților din bibliotecă. Doamna învățătoare le va pregăti, la întâlnirile de la club, câteva surprize, dar și noi călătorii interesante și educative în lumea cărților

Fotografii și videoclipuri cu cele mai importante momente ale activității de vineri, vor putea fi vizionate pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page