Chestionare de satisfacție puse la dispoziție pentru pacienți de conducerea Spitalului Județean „Mavromati
Managerul Spitalului Județean ”Mavromati”, medicul Monica Adăscăliței, a cerut botoșănenilor care întâmpină probleme de orice natură în spital, să facă sesizări scrise pentru ca acestea să poată fi soluționate.
Adăscăliței a spus că vor fi încărcate inclusiv pe site ul spitalului chestionare de satisfacție, care să poată fi completate.
”Vom pune la dispoziție un formular special pentru ca fiecare care are o problemă să se adreseze direct, prin hârtie, ca să putem lua niște decizii. Prin telefon doar ni se aduce la cunoștință. Și aseară am primit un telefon de la un aparținător, nemulțumit de o activitate pe o anumită secție a spitalului. M-am deplasat personal, fac anchetă internă, dar dacă nu am document scris, eu nu pot să fac o comisie doar pe un telefon. Trebuie ca oamenii să se adreseze în scris ca să putem face demersurile necesare către comisiile de specialitate, către controlul intern. Eu nu pot să fac doar pe baza unui telefon. Dacă se sună pe secție și se face presiune asupra personalului medical, nici asta nu este OK, pentru că se lucrează greu sub presiune. Nu spun că nu se întâmplă probleme în acest spital imens cu 2.177 paturi. Este al treilea spital din țară, imens, cu multe probleme, dar nu putem generaliza. Nu se întâmplă pe toate secțiile, nu tot personalul este la fel, nu toată lumea se poartă urât. Avem și lucruri bune care s-au întâmplat în spitalul acesta și cazuri deosebite care s-au rezolvat cu diagnostice foarte complexe”, a declarat Monica Adăscăliței.