Politic

Cezar Vizitiu, candidat PMP la Camera Deputaților Botoșani: ,,Cerem guvernului urgentarea implementării unor măsuri concrete, necesare desfășurării educației formale cu eficiență și în siguranță”

Municipiul Botoșani intră în scenariul roșu iar școlile ca și restaurantele se închid. Ca părinte urmăresc cu îngrijorare situația creată de această pandemie dar privesc și spre state mai evaluate cum sunt Germania sau Franța care lărgesc aria măsurilor restrictive dar nu închid școlile.

Așadar cerem guvernului urgentarea implementării unor măsuri concrete, necesare desfășurării educației formale cu eficiență și în siguranță.

De 30 de ani ne chinuim să maximizăm eficiența sistemului de educație. Iată că suntem constrânși să facem acum, în condiții de forță majoră, ceea ce nu s-a făcut timp de trei decenii. Dintr-un considerent în primul rând protectiv.

Dacă până acum tot ce ținea de școală era sigur pentru copii, este evident că în fața infecției cu Coronavirus trebuie să îi protejăm. Deci să ne implicăm cu mai multă responsabilitate să avem grijă de bunul cel mai de preț pe care România îl are. Copiii reprezintă viața acestei națiuni. Așadar siguranța lor este subiectul prioritar pe agenda noastră de fiecare zi.

Solicităm autorităților centrale și locale ca, pe de-o parte, să contribuie la realizarea educației în condiții de siguranta, prin asigurarea materialelor necesare în mod gratuit, cum ar fi măști de unică folosință, dezinfectanți, asigurarea de grupuri sanitare funcționale. Cerem guvernului asigurarea echipamentelor necesare pentru educația în sistemul online: tablete, computere, cartele prepay cu internet pentru zone fără rețea pe fibră.

Pe de altă parte, se impune o reformă imediată a programei școlare pentru  învățământul preuniversitar. Propunem o dezbatere publică, pe care o vedem de strictă necesitate pentru a stabili măsuri concrete de simplificare a programei, cu speranța declanșării, în sfârșit, a reformei mult așteptate în învățământul românesc.

Comunicat Cezar Vizitiu, candidat PMP la Camera Deputaților Botoșani

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page