Certificat de înmatriculare falsificat, depistat la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat la control un certificat de înmatriculare fals.
În data de 15 decembrie 2022, în jurul orei 21.06, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un cetăţean moldovean, în vârstă de 29 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un certificat de înmatriculare, cu însemnele autorităţilor din Germania.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă că certificatul de înmatriculare este fals, întrucât autoturismul nu îi aparţine.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals.