Local
Centru Comunitar Integrat inaugurat la Flămânzi – FOTO
Dumincă a fost sfințit sediu CCI Flamanzi (Centru Comunitar Integrat), care funcționează în clădirea cunoscută ca fiind fostul sediu al C.A.P. ,,Nicolae Bălcescu”.
Clădirea a fost reabilitată în cadrul proiectului ,,Măsuri integrate de reducere a sărăciei în orașul Flămânzi”, finanțat prin POCU (Programul Operațional Capital Uman), proiect cu o valoare de 5 mil euro prin care s-au mai reabilitat un corp de școală la Prisăcani și 30 de case ale unor persoane defavorizate, tot în cadrul proiectului sau finanțat 30 de firme cu 25 de mii de euro și s-au desfășurat multe activități sociale pe parcursul a 3 ani (2018-2021).
La slujba sfințirii, săvârșită de Pr. paroh Constantin Patacă, au fost prezenți cetățeni ai comunității, cadre didactice, consilieri locali, precum și membrii ai echipei de implementarea a proiectului. În cadrul evenimentului profesorul Constantin Mursa a prezentat un mic istoric al clădirii. Aceasta a fost construită de către profesorul Dumitru Harasim (1909-1982), absolvent de Belle-Arte, Iaşi, care a predat desenul la școala din localitate, dar a ocupat și funcția de inspector școlar la nivelul județului Botoșani. Clădirea a fost construită pe un teren pus la dispoziție de comunitate pentru cadrele didactice din localitate. Profesorul C. Mursa susține că clădirea a ajuns în proprietatea comunității fiind cumpărată prin subscripție publică de către cetățenii din fosta comună ,,Nicolae Bălcescu”. Pe parcursul timpului în clădire a mai funcționat postul de miliție, o sală de clasă și în final o grădinița.
În prezent clădirea va găzdui un Club al copiilor, un Club al seniorilor și Biblioteca orășenească, pe perioada în care Casa de cultură va fi în reabilitare în cadrul unui proiect. Spațiul va fi deschis pentru activități de socializare și culturale pentru copii și seniorii localității.