Cel mai modern stadion de Liga a III-a din zona Moldovei va fi în orașul Săveni – FOTO
Trei terenuri de fotbal, baschet și volei, cu tribune acoperite, vestiare, săli de conferințe și toate facilitățile necesare pentru organizarea de competiții oficiale sunt compenentele unui proiect ambițios, aproape de finalizare, care va aduce orașului Săveni multiple oportunități.
Potrivit celor declarate de edilul orașului, Relu Târzioru, lucrările la cel mai modern stadion de Liga a III-a din zona Moldovei vor fi finalizate în vara acestui an.
“Îmi păstrez optimismul și sper ca în luna iulie stadionul să fie finalizat, cu toate cele trei obiective: terenul de fotbal, terenul de baschet și cel de volei. Terenurile de volei și baschet vor fi cu tartan iar terenul de fotbal va fi cu gazon sintetic. Grupele de copii din Săveni vor avea acces nelimitat la această bază sportivă. Vom mai face un teren și în curtea liceului astfel încât să avem toate condițiile. Avem echipă de fotbal în Liga a IV-a și vrem să promovăm în Liga a III-a, în următorii doi ani. Ar fi și o mândrie locală. Nu doar primăria orașului Săveni se va implica în acest proiect ci și oamenii de afaceri. Chiar am un sprijin din partea oamenilor de afaceri din zona de nord a județului Botoșani. Cred că este cea mai ușoară cale de a atinge performanța. Vreau să găsim mai mulți sponsori care să ofere sume mai mici. Dacă 50-60 de oameni vor face câte o sponsorizare, ar fi mult mai simplu. Avem și câteva contacte și cu cluburi din Anglia și Italia, să facem o academie de fotbal” a spus primarul orașului Săveni.