Infractional

Cei trei tineri care au prădat două gospodării din Flămânzi au ajuns în arest

Duminică, instanța de judecată și-a însușit proprunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă față de doi tineri de 23 și 17 ani și arestul la domiciliu față de un tânăr de 17 ani, toți din județul Iași.

Cei trei sunt cercetați sub aspectul comiterii a două infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că în noaptea de 02/03 februarie a.c ar fi sustras un autoturism din curtea unei locuințe și un lănțișor cu pandativ, din metal prețios, dintr-un alt autoturism care era staționat într-o altă curte, ambele fapte fiind comise pe raza orașului Flămânzi.

De asemenea, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliile celor trei, a fost identificat lănțișorul cu pandativ reclamat ca fiind sustras, precum și suma de 4200 de lei, aceasta fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, unul dintre tineri a predat organelor judicare o cheie aparținând unui autoturism marca Land Rover, care figura ca fiind sustras de pe raza județului Galați, acesta fiind identificat în aceeași zi de către polițiști, staționat pe o stradă din orașul Târgu Frumos.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii a două infracțiuni de furt calificat, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie propusă soluție procedurală.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page