EducatieLocal

Cei mai agresivi elevi din județul Botoșani sunt cei din mediul urban

Odată cu debutul anului școlar, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au reluat activitățile pentru crearea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității.

Peste 450 de unități de învățământ sunt repartizate în responsabilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, care, într-un efort conjugat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și cu alte instituții și organizații neguvernamentale, acționează pentru crearea unui mediu sigur atât pentru elevi, cât și pentru personalul din învățământ și implicit pentru societate.

La nivelul județului Botoșani, în primele 9 luni ale acestui an a fost înregistrată o scădere a infracțiunilor sesizate, produse în incinta sau proximitatea unităților de învătământ,  în comparație cu  aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în acest an au fost sesizate 56 de infracțiuni, cu 16 mai puține față de anul trecut.

În funcție de tipul faptei de natură penală, a fost identificată o pondere ridicată a infracțiunilor contra integrității corporale sau a sănătății, însă se impune a fi menționat că inclusiv acestea se situează pe un trend descendent, fiind cu 6 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Astfel, în primele 9 luni ale anului 2023, au fost înregistrate: 33 de fapte de lovire sau alte violențe, 10 fapte de furt, 3 fapte de purtare abuzivă, 3 fapte de distrugere, 2 fapte de agresiune sexuală, o faptă de amenințare, o faptă de port de obiecte periculoase, o faptă de șantaj, o faptă de vătămare corporală din culpă și o faptă de hărțuire.

Cu privire la infracțiunile comise cu violență, concluziile analizelor de caz întocmite, indică faptul că, în cele mai multe dintre cazuri, acestea s-au produs pe fondul unor conflicte spontane (lipsind rezoluția infracțională caracterizată de premeditare) sau sunt rezultatul unor activități de joacă pe timpul pauzelor, care favorizează producerea de accidente.

Totodată, interpretarea sistemică, atât a concluziilor analizelor de caz întocmite subsecvent tuturor faptelor penale sesizate, cât și a valorilor anterior expuse, nu relevă existența la nivel de fenomen a comiterii de infracțiuni în mediul școlar.

De asemenea, din perspectiva analizei infracționalității înregistrate în primele 9 luni ale anului, în incinta sau în proximitatea unităților de învățământ, se impune a fi menționat că nu am fost sesizați cu privire la fapte dintre cele prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Ulterior sesizării tuturor faptelor de natură penală săvârșite în unitățile de învățământ, au fost desfășurate activități preventive la orele de curs, de către polițiștii de siguranță școlară, iar în cazurile complexe, au fost desfășurate activități de consiliere a elevilor implicați, în prezența reprezentanților legali, fiindu-le prezentate consecințele juridice ale săvârșirii de fapte penale.

În ceea ce privește zona de comitere a faptelor penale constatăm că în perioada analizată, cele mai multe fapte sesizate, în număr de 51, au fost comise în incintă, iar 5 în zona adiacentă a unităților de învățământ.

Din punct de vedere al mediului de comitere, în perioada analizată, 31 de infracțiuni au fost comise în mediul urban, iar 25 în mediul rural.

În ceea ce privește activitățile de prevenire desfășurate în anul școlar precedent, precizăm faptul că acestea au fost adaptate categoriilor de vârstă, campaniile de prevenire fiind destinate diferit elevilor de ciclu primar (campanie sub sloganul ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”) și respectiv, celor de ciclu gimnazial și liceal (campanie sub sloganul ”COOL nu înseamnă DUR”).

În cadrul celor două campanii, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat:

  • 94 de activități preventiv-educative pe linia prevenirii violenței în unitățile de învățământ, în cadrul acestora fiind instruiți 4.215 elevi;
  • 65 de activități privind prevenirea și combaterea bullying-ului, prilej cu care au fost instruiți 2.726 de elevi.

În perioada vacanței de vară, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au fost prezenți în taberele și școlile de vară organizate în județ, în scopul implementării Campaniei pentru prevenirea cyberbullying-ului, de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violare a vieții private, campanie organizată de Poliția Română la nivel național; la activitățile desfășurate în cadrul campaniei au participat în total 504 elevi cu vârstele între 10 – 18 ani, iar 195 dintre aceștia au acceptat participarea la un sondaj prin aplicarea de chestionare privind cunoașterea fenomenului de cyberbullying și formele de manifestare ale acestuia.

Toți indicatorii obținuți cu prilejul aplicării chestionarelor vor constitui bază de analiză în scopul proiectării activităților de prevenire ce vor fi desfășurate în anul școlar curent.

Subsecvent prevenirii și combaterii consumului de substanțe interzise în rândul populației de vârstă școlară, în anul școlar precedent, polițiștii de siguranță școlară au inițiat și implementat, în cooperare cu Unitatea Primiri Urgențe – Spitalul Județean De Urgență ”Mavromati” Botoșani, Direcția de Sănătate Publică Botoşani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, campania locală pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, din județul Botoșani ”Fumurile” NU-ȚI DAU valoare!.

Echipa pluridisciplinară anterior menționată a desfășurat activități în unități de învățământ liceal, la care au participat peste 1.200 de elevi.

Din perspectiva abordării plurivalente a activității de prevenire a delincvenței și respectiv a victimizării minorilor, în primele 9 luni ale anului curent, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat, de asemenea:

  • 101 activități privind consecințele juridice pe care le pot avea asupra lor comiterea de fapte ilegale, fiind instruiți 4.308 elevi
  • 40 de activități privind portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, fiind instruiți 1.978 de elevi
  • 129 de întâlniri atât cu reprezentanții unităților de învățământ, cât și cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, având ca scop principal identificarea soluțiilor optime și desfășurarea unor activități specifice creșterii siguranței în unitățile de învățământ.

Segmentul de prevenire în mod specific a actelor de violență în școli și în general a oricăror fapte antisociale, nu a constituit însă o prioritate doar la nivelul structurii de specialitate a Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, activități similare fiind desfășurate în anul școlar precedent și de către polițiștii structurii de prevenire a criminalității, respectiv cei de proximitate, din cadrul subunităților (peste 760 de astfel de întâlniri cu elevii și cadrele didactice), iar echipajele de ordine publică și poliție rutieră au efectuat peste 1.410 activități de patrulare în zona adiacentă a unităților de învățământ.

În ceea ce privește asigurarea climatului de ordine publică în proximitatea unităților de învățământ, precizăm faptul că în perioada de referință, s-a înregistrat o medie zilnică de peste 120 de polițiști de ordine publică și poliție rutieră, dintre care: 62 polițiști în mediul urban și 61 de polițiști în mediul rural, iar efectivele de jandarmi au asigurat o medie zilnică de 11 lucrători pentru cele 9 unități de învățământ date în responsabilitate.

În scopul asigurării climatului de ordine și siguranță publică în zona adiacentă a unităților de învățământ, în perioada ianuarie – septembrie 2023, la nivelul întregului județ au fost desfășurate 22 de acțiuni polițienești, dintre care 4 de amploare, organizate în sistem integrat, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani și al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.

Printre obiectivele acestor acțiuni se regăsesc: depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care tulbură ordinea şi liniştea publică sau încalcă în orice mod prevederile legale, reducerea faptelor contravenţionale şi infracţionale comise în rândul minorilor și în mod deosebit a actelor de violenţă, identificarea, legitimarea si luarea măsurilor legale față de persoanele care nu-și justifică prezența în imediata apropiere a unităților de învățământ sau în incinta acestora, depistarea elevilor care absentează în mod nejustificat de la orele de curs, identificarea localurilor și a altor unități de alimentație publică care comercializează băuturi alcoolice, produse din tutun, identificarea locurilor cu risc criminogen din zona adiacentă unităților de învățământ și a celor pretabile consumului de substanțe  interzise, prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor.

În cadrul acestor activități, care au fost desfășurate până în acest moment în municipiile Botoșani și Dorohoi și în orașul Ștefănești,  au fost depistați 98 de elevi care absentau de la cursuri. De asemenea, au fost verificate 29 de unități de alimentație publică situate în zona unităților de învățământ și au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale ca urmare a neregulilor constatate în proximitatea unităților de învățământ.

Totodată, ca măsură de tip pilot în ceea ce privește asigurarea unui climat corespunzător de ordine publică, începând cu 11 septembrie a.c., la nivelul municipiului Botoșani a fost instituit suplimentar, față de dispozitivul curent de ordine publică, un echipaj care va acționa zilnic, atât în regim de patrulare auto cât și pedestră, pe un itinerariu adiacent unităților de învățământ din municipiu și în intervale de timp suprapuse programului de desfășurare a orelor de curs.

În considerarea tuturor aspectelor expuse, reafirmăm constanța preocupărilor structurilor de poliție cu privire la prevenirea și combaterea oricărei forme de violență în mediul școlar, prin valorificarea tuturor pârghiilor instituționale, inclusiv în sistem integrat, astfel încât evaluările periodice ale fenomenului să returneze constant indici descendenți.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page