ImportantLocalSanatatesocial

Cea de-a doua etapă a vaccinării anti-COVID a început la Botoșani – FOTO&VIDEO

Luni, mai mulți botoșăneni,  trecuți de 65 de ani, au așteptat nerăbdători cea de-a doua etapă a vaccinării anti COVID, la Centrul comunitar al Colegiului Gheorghe Asachi din Botoșani. Momentul a fost supervizat de medicul Monica Adăscăliței, șeful Direcției de Sănătate Publică Botoșani și de primarul municipiului reședință de județ, Cosmin Andrei. Prima persoană imunizată a fost un botoșănean.

„Începând cu ora 8.00 s-au prezentat cei care s-au programat pentru vaccinare. Acum, dimineață, a fost o problemă cu sistemul informatic, dar e la nivel național. Urmează să fie remediat în cel mai scurt timp, iar cei
programați vor fi introduși în sistem manual, ulterior vor primi adeverința de vaccinare când sistemul va fi remediat”, a declarat medicul Monica Adăscăliței. Șeful DSP a mai adăugat că 120 de persoane sunt pregătite azi pentru vaccinare, urmând ca ulterior numărul acestora să crească. „Numărul maxim va fi de 180 de persoane pe municipiul Botoșani, la acest centru, deocamdată, și 60 de persoane de miercuri la Dorohoi, la sala din spatele Primăriei. Avem foarte mulți care vor să se vaccineze, din toate categoriile: fie cei peste 65 de ani, fie personal din instituțiile statului care au intrat în faza a doua. Chiar cei din învățământ vor să se vaccineze într-un număr foarte mare”, a declarat șeful DSP.

Primarul Cosmin Andrei a precizat că s-au depus eforturi pentru ca acest centru să fie operațional în scurt timp.

„Nu am avut timpul necesar nici resursele pentru acest centru așa cum ne-am fi dorit, să primim un sprijin mai consistent din partea Guvernului, cum am spus de fiecare dată, dar am reușit să facem operațional acest centru, cu sume de la bugetul local și cu sprijinul celor din subordinea noastră. Avem medici, asistenți de la cabinetele școlare din subordinea primăriei, avem la înregistrarea persoanelor voluntari de la Situații de Urgență, avem colegii de
la Poliția Locală. Centrul este funcțional, iar acest lucru este cel mai important”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Sistemul de înregistrarea a persoanelor care urmau să fie imunizate nu funcţionează. .Platforma informatică nu funcționează, iar medicii trebuie să introducă manual datele pacienților. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a precizat că platforma informatică nu este disponibilă în urma unor probleme tehnice apărute în această dimineață. „Echipa de dezvoltare a platformei lucrează în acest moment astfel încât cei care doresc să se vaccineze să se poată înscrie în cel mai scurt timp posibil. Vom reveni cu informații de îndată ce platforma va fi disponibilă pentru public. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, transmite STS.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page