Ce trebuie să faci în PRIMA ZI DE PAŞTE ca să fii sănătos tot anul. Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii
După Săptămâna Patimilor, credincioşii sărbătoresc PRIMA ZI DE PAŞTE, ziua Învierii Mântuitorului. Paştele este o sărbătoare a bucuriei, o bucurie asemănătoare celei a apostolilor când l-au văzut pe Iisus înviat. Iar salutul care se obişnuieşte cu această ocazie este tot o expresie a acestei bucurii: „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!”.
Tradiţia spune că trebuie să te înnoieşti în această perioadă deoarece îţi aduce noroc. Purtarea unor haine noi în duminica Învierii nu este un fason, semnifică purificarea corpului şi a sufletului. Fetele şi flăcăii obişnuiesc în dimineaţa primei zile de Paşte, înainte de răsăritul soarelui şi fără să fie văzuţi de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare, pentru a fi iuţi, sprinteni, sănătoşi, harnici şi iubiţi.
Duminică dimineaţa, există tradiţia ca toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în sensul în care curge, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint: să fie sănătoşi şi cu faţa frumoasă, argintul simbolizând, de asemenea, şi noroc la bani.
Alte vorbe din popor spun că este bine să mănânce toată familia din primul ou ciocnit pentru a fi mereu împreună. Oul trebuie spart, curăţat şi împărţit de către capul familiei. Potrivit tradiţiei, ouăle se ciocnesc în prima zi numai „cap cu cap”, în a doua zi, „cap cu dos”, iar în a treia zi „dos cu dos”.
Se mai spune că cei care ciocnesc ouă în ziua de Paşte se vor întâlni pe lumea cealaltă. Iar dacă oul pe care îl ciocniţi are două gălbenuşuri, e semn că vă veţi căsători curând.
Există credinţa că cine moare în ziua de Paşte sau în Săptămâna Luminată merge direct în Rai, fiindcă în această zi uşile Raiului sunt deschise, iar ale iadului închise. Tot aşa, cel ce se naşte în această zi va avea noroc toată viaţa.
Un alt obicei, în prima zi de Paşte, este ca, după ce s-au întors de la Înviere şi iau anafura, toţi ai casei să mănânce un ou roşu şi pască: să fie curaţi ca pasca şi sănătoşi ca oul.
La întoarcerea de la slujbă, lumânarea Învierii se păstrează, pentru a fi la îndemână la vreo revărsare mare de apă, la grindină şi la trăsnet.
În unele părţi din Transilvania, în ziua de Paşte, fetele se spală cu apă de la moară, de pe roata morii, să fie frumoase. Tot prin aceste locuri feciorii ţin toaca pe un deal şi o păzesc zi şi noapte.
Alţii se străduiesc să o fure. Dacă o fură, feciorii trebuie să dea bani grei pentru răscumpărare. Toaca se păzeşte de joi până luni, la ieşirea din biserică iar, în timpul acesta, flăcăii sunt cinstiţi cu mâncare şi băutură. Apoi se face joc şi toţi coboară în centrul satului. Înainte mâncau pe câmp, în zilele noastre se duc la casele rudelor. Petrecerea ţine până marţi, când toţi se întorc la casele lor.