ECONOMIC

Ce pățești dacă nu ai depus Declarația unică la termen. ANAF vine cu noi modificări

ANAF a anunțat că va impune din oficiu CAS și CASS persoanelor fizice care nu au depus Declarația unică la termenul stabilit. Mai exact, după notificare, dacă nu depui declarația, ANAF va pune din oficiu contribuțiile pe care le datorezi statului.

ANAF va impune din oficiu CAS și CASS persoanelor fizice

Așadar, ANAF a lansat un proiect de ordin cu privire la cei care nu au depus Declarația unică – Formular 212 –  până la termenul stabilit, și anume până la data de 27 mai 2024.

Mai întâi ANAF trimite o notificare în care amintește că trebuia să depui Declarația unică, altfel va impuse din oficiu contribuțiile datorate la CAS și CASS. Mai mult, în notificare arată că trebuie să te prezinți, „în termen de 10 zile, în vederea audierii, conform prevederilor art.9 din Codul de procedură fiscală”.

Cum arată notificarea pe care o va trimite ANAF

În notificare se anunță faptul că cei care trebuie să depună declarația au obligația să declare „veniturile anuale cumulate care depășesc plafonul de 12 sau 24 salarii minime brute pe țară”.

Mai mult, cei care „depășesc plafonul de 6, 12 sau 24 salarii minime brute pe țară, au obligați „declarării contribuției de asigurări sociale de sănătate în Declaraţia unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice pentru perioada prevăzută de stat.

ANAF mai avertizează

Cei care nu îndeplinesc obligațiile vor fi sancționați cu amendă contravenţională. Mai mult, nedepunerea declaraţiei, în termen de 15 zile de la primirea notificării,  „atrage stabilirea din oficiu a obligaţiei de plată, potrivit art.107 alin.(1) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

ANAF mai anunță că toți cei care au această obligație trebuie să se prezinte la instituție „în termen de 10 zile de la data primirii notificării, în vederea audierii, conform prevederilor art.9 din Codul de procedură fiscală. În cazul în care aceste obligații au fost îndeplinite, mai arată comunicatul, „vă rugăm să nu daţi curs prezentei”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page