Cazuri noi de COVID la Botoșani, în ultimele 24 de ore. Trei localități sunt în zona ROȘIE
Direcția de Sănătate Publică a transmis, joi, noua statistică privind cazurile de îmbolnăviri de COVID în județ.
Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, în județul Botoșani, s-au înregistrat 79 de noi cazuri de coronavirus, dintre acestea 39 în municipiul Botoșani, restul în județ.
În scenariul rosu se află comuna Corni cu incidența de 3,80 la mia de locuitori, comuna Roma cu 5,10 la mia de locuitori și comuna Tudora cu 3,62 la mia de locuitori.
În scenariul galben se află municipiul Botoșani, orașul Flămânzi, comunele Curtești, Havârna, Hlipiceni, Ibănești, Mileanca, Nicșeni, Răchiți și Vorniceni.
Rata de infectare la nivelul municipiului Botoșani este de 1,70 la mia de locuitori, iar la nivelul județului de 1,13 la mia de locuitori.
În intervalul 15.09.2021 (10:00) – 16.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 71 de decese (35 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Alba, Bihor, Brașov, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 71 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 la categoria de vârstă peste 80 ani.
66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.271. Dintre acestea, 741 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 182 sunt minori, 170 fiind internați în secții și 12 la ATI.