NATIONAL

Caz șocant! Gravidă operată de hernie, după ce medicii nu și-au dat seama că este însărcinată în 9 luni

Tragedia din Botoșani putea să se repete la Târgu Jiu. O gravidă a fost operată de hernie, după ce medicii nu și-au dat seama că este însărcinată în 9 luni.

Gravidă operată de hernie, după ce medicii nu și-au dat seama că este însărcinată în 9 luni. Femeia a ajuns la Spitalului Județean de Urgență cu dureri de naștere, însă medicii au decis că trebuie operată de hernie.

Gravidă operată de hernie, după ce medicii nu și-au dat seama că este însărcinată în 9 luni

Cadrele medicale și-au dat seama că femeia are un copil în burtă abia în atunci când au intervenit chirurgical pentru scoaterea intestinului.

Gravida este din localitatea Tismana și marți a ajuns la spital județean de urgență din Târgu Jiu cu dureri abdominale. Imediat, după ce a fost consultată de medici, aceștia i-au pus diagnosticul de hernie intestinală, asta deși pacientei nu i s-a efectuat nicio analiză sau ecografie.

Atunci când a ajuns în sala de operație și i s-a efectuat anestezia, chirurgul și-a dat seama că femeia este însărcinată, iar sarcina este la termen, durerile cu care s-a prezentat fiind cele ale unei nașteri.

În cele din urmă, medicul a fost nevoit să efectueze operația de cezariană și a chemat de urgentă medicul neonatolog pentru a prelua bebelușul, o fetiță de 3,200 kg.

Femeia mai are acasă două fete gemene, în vârstă de 16 ani.

În aceste momente cazul a ajuns în atenția conducerii Spitalului din Târgu Jiu care a dispus o anchetă internă.

Acest incident halucinant a avut loc la doar câteva zile de la tragedia din Botoșani, în urma căreia o gravidă de doar 25 de ani a murit pe patul de spital, după ce ore în șir i-a implorat pe medici să o ajute.

„Pacientă în vârstă de 25 de ani se internează în Urgență, adusă cu ambulanța pe data de 17 august, ora 23:30 pentru sângerare genitală externă redusă, dureri hipogastrice, aflată la a cincea sarcină – 3 nașteri naturale și un avort spontan în antecedente – cu amenoree de 13 săptămâni și sarcină ecografic corespunzător pentru 12 săptămâni, oprită în evoluție recent. S-au efectuat investigații de laborator și paraclinice, examen ecografic conform protocolului în vigoare. Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopții deoarece sângerarea genitală externă a fost redusă, colul uterin închis, fără semn de avort în evoluție. Pe data de 18 august, la ora 07:30, prezintă degradare bruscă a stării generale, dispnee severă, sângerare abundentă la nivelul căilor aeriene superioare, motiv pentru care e transferată pe secția de Anestezie-Terapie Intensivă, unde se instituie manevre complexe de reanimare. În ciuda eforturilor, la ora 08:20 se declară decesul prin stop cardio-respirator iresuscitabil, hemoragie căi respiratorii superioare. Examenul necroptic va stabili cauza decesului”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean din Botoșani, care anunță și declanșarea unei anchete interne.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page