Local

Cătălin Silegeanu: Botoșănenii au ajuns bătaia de joc a S.C. Nova Apaserv și nimeni nu ia nicio măsură!

Cum e posibil să fie lăsată fără apă, aproape jumătate din populația municipiului Botoșani, pentru mai bine de trei zile și nici să nu fie anunțat acest lucru în spațiul public, pentru ca cetățenii să-și facă rezervele necesare de apă? Mie, personal, mi se pare bătaie de joc sau chiar sfidare, mai ales că știm că S.C. Nova Apaserv S.A. deține monopolul în materie de furnizarea serviciilor de apă și canalizare în județul Botoșani.

Am sperat că odată cu  schimbarea noului manager din fruntea operatorului de apă regional, să fie o schimbare și în sectorul activității, precum și în modul de abordare în ceea ce privește soluționarea problemelor pe care le întâmpină S.C. Nova Apaserv S.A.

Știu că e frumos și confortabil să lucrezi într-o asemenea companie unde concediul e concediu, imaginea și statutul de manager sunt foarte respectate și apreciate, dar consider că mai presus de orice este binele cetățenului, care plătește pentru un serviciu ce nu este asigurat în permanență, ci în funcție de norocul conductei din care se face furnizarea apei, adică pocnește sau rezistă?

Am observat că reprezentații societății de apă au explicat că numeroasele avarii din ultima săptămână sunt cauzate de vechimea conductelor de apă și că nu prea s-au mai făcut investiții însemnate în ultimii ani. Asta o știm cu toții, nu e nicio noutate. În schimb, noi, cetățenii, care avem pretenția să primim servicii pentru ceea ce plătim, vrem să știm ce fac angajații și directorii  care teoretic se ocupă cu proiectele de investiții și accesarea fondurilor europene. Ce au făcut din 2010 , de când e înființată societatea și până în prezent, unde sunt proiectele, unde sunt investițiile sau au tăiat doar frunze la câini?

Asemenea explicații, venite din partea operatorului de apă, sunt aberante pentru un om care trebuie să facă dializă în municipiul Botoșani și este trimis la Dorohoi pentru tratamentul de care are nevoie, tot din cauza lipsei furnizării apei, acesta a fost doar un exemplu pe care l-am auzit  în aceste zile.

Un lucru e clar, cei patru directori nu au nicio scuză pentru aceste avarii care creează un real și imens disconfort în rândul sutelor de familii, lăsate zile la rând fără o sursă de apă potabilă. Rușine să vă fie pentru  că încasați  zeci de mii de lei doar pentru prezența la birou și la diferite evenimente, unde observ că le onorați cu placere.

Un conducător adevărat și implicat era în teren în momentul intervențiilor la avariile produse,  alături de angajați care, cu siguranță s-au simțit depășiți de situația creată în aceste zile, când au fost înregistrate 15 avarii simultane la conductele de apă, care au pocnit în lanț din cauza uzurii de peste ani.

Stimați domni directori, ca o societate să funcționeze aveți nevoie de lideri, de oameni implicați, care să coordoneze echipele din teren, lideri care să ia deciziile cele mai potrivite în bunul mers al societății.

Nu pot decât să-mi exprim dezamăgirea despre lipsa totală de responsabilitate din partea reprezentanților acestei societăți, care ne face să trăim ca în vremurile de odinioară, într-o eră demult apusă, nicidecum demnă de secolul XXI, când botoșănenii sunt nevoiți să care apa cu bidoanele de la fântânile din apropierea domiciliului lor pentru a se spăla sau pentru a-și pregăti de mâncare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page