Politic

Cătălin Drulă: „Este un moment rușinos. Klaus Iohannis a numit mai mulți prim-miniștri de la PSD decât Ion Iliescu”

După consultările de la Cotroceni, președintele USR, Cătălin Drulă, l-a criticat dur pe Klaus Iohannis pentru că acordă o nouă șansă PSD și a ajuns să numească mai mulți premieri de la PSD decât Ion Iliescu.

 

„Astăzi se întâmplă un record negativ. Klaus Iohannis tocmai a numit mai mulți premieri de la PSD decât Ion Iliescu. Este un moment rușinos. Pentru democrația românească, este cea mai mare trădare a intenției electoratului. Electoratul a votat pentru modernizare, nu pentru stagnare, clientelism, speciali și găști de partid. În 2020, românii au fost mințiți și amăgiți și acum, fără nicio rușine, i se dă mandatul lui Marcel Ciolacu. Pentru a continua stagnarea”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă, după consultări.

 

Liderul opoziției a subliniat că această rocadă nu va aduce nimic nou, nu va schimba cu nimic situația dezastruoasă în care a ajuns România și va distruge șansa de dezvoltare a României prin PNRR. Marcel Ciolacu va perpetua rețelele vechi de influență, privilegiile, pensiile speciale.

 

„Nu se fac reformele din PNRR, nu se iau banii de acolo. Tranșa a doua este încă blocată. România stă pe loc, sau dă chiar înapoi, cu o guvernare care nu servește decât un singur interes: interesul găștilor de partid în fruntea cărora s-a pus președintele Iohannis. Nu există prosperitate fără o economie sănătoasă, iar PSD și PNL distrug economia României”, a mai spus Cătălin Drulă.

 

Președintele USR a punctat clar: USR nu va vota Guvernul Ciolacu. USR va coagula forțele de dreapta pentru a oferi o schimbare reală românilor la alegerile din 2024.

 

„Klaus Iohannis ne-a urat succes să încercăm să schimbăm la anul. Da, o să luăm urarea asta și o să o ducem românilor la anul, în 2024, o alternativă reală de dreapta modernizatoare reformistă în jurul USR. Alegerea va fi între varianta în jurul PSD, construcția în jurul lui Marcel Ciolacu și a PSD, și construcția în jurul USR, care va continua PNRR și reformele și modernizarea României”, a declarat Cătălin Drulă.

Comunicat de presă USR Botoșani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page