Cât durează un drum din nordul Moldovei până pe litoral, pe podul de la Brăila
Nici bine nu s-a deschis circulaţia pe podul de la Brăila că au şi apărut primele dileme. Cei care vor să ajungă la mare din nordul Moldovei nu ştiu ce să aleagă: bacul sau podul nou inaugurat? Deşi priveliştea de sus este minunată, drumul pe pod este puţin mai lung decât pe la Fetești, de exemplu.
Odată cu inaugurarea podului acum sunt mai multe variante de a ajunge pe litoral cu bacul pe la Galaţi sau Brăila, traversând podul peste Dunăre sau drumul care duce către Feteşti şi apoi către litoral.
Care sunt variantele pe care le au şoferii
În comparaţie, de la Galaţi cu bacul către litoral drumul durează 3 ore şi 23 de minute, dacă traversăm podul peste Dunăre de la Brăila, drumul durează 3 ore şi 20 de minute, aici scade timpul de aşteptare de la bac dar şi costul biletului, iar pe la autostrada a A2 pe la Feteşti un drum durează aproximativ 3 ore.
Dacă venim din nordul Moldovei până pe litoral călătorie durează 6 ore şi 16 minute pe la Feteşti sau 6 ore şi 36 de minute traversând podul la Brăila, un drum care durează puţin mai mult traversând podul, dar cei mai mulţi şoferi aleg această variantă având în vedere că toată lumea vrea să traverseze această bijuterie a infrastructurii româneşi.
Sunt timp diferiţi, nu cu foarte multe diferenţe între ei, consumul este aproape acelaşi. Fecare şofer poate alege varianta care îi este cea mai utilă, doar că în acest moment podul peste Dunăre de la Brăila este atracţie principală.