InfractionalLocal

Carte de identitate falsă, procurată cu ajutorul unui prieten, descoperită de poliţiştii de frontieră botoșăneni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în posesia unui cetăţean din Republica Moldova o carte de identitate românească, ce s-a dovedit a fi falsă.

În data de 07 octombrie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România un cetăţean din Republica Moldova, pasager al unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova, ce efectua o cursă ocazională cu destinaţia Franţa.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care a fost descoperită, în portmoneul acesteia, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia acesteia.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de identitate, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic.

Cetăţeanul a declarat că a procurat documentul prin intermediul unui prieten şi intenţiona să-l folosească pentru a obţine mai uşor un loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page