Local

Carte de identitate falsă descoperită de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în posesia unui cetăţean din Republica Moldova o carte de identitate românească, ce s-a dovedit a fi falsă.

Sâmbătă., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieşi din România un cetăţean din Republica Moldova, pasager al unui autocar înmatriculat în Cehia, ce efectua o cursă regulată Plzen – Chişinău.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care a fost descoperită, în portmoneul acesteia, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de identitate, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, având imprimată fotografia persoanei în cauză, însă datele de identificare aparţineau unei alte persoane, copiate de pe o altă carte de identitate valabilă.

Cetăţeanul a declarat că a procurat documentul fals prin intermediul unui cetăţean ucrainean de la locul de muncă din Cehia pentru suma de 2500 coroane.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page