Carte de identitate falsă, ascunsă într-o cutie metalică, descoperită de poliţiştii de frontieră – FOTO
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în posesia unui cetăţean din Republica Moldova o carte de identitate românească, ce s-a dovedit a fi falsă.
Marți, în jurul orei 4.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieşi din România un cetăţean din Republica Moldova, pasager al unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova, ce efectua o cursă ocazională Germania-Republica Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care a fost descoperită, într-o cutie de metal ce se afla în bagajul bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia persoanei în cauză.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de identitate, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unui act autentic.
Cetăţeanul a declarat că a procurat documentul prin intermediul rețelelor de socializare şi intenţiona să-l folosească pentru a obţine mai uşor un loc de muncă în Germania.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.