social

Capitala informaticii s-a mutat la Botoşani

Comunicat de presă

Trăim vremuri în care copiii pasionaţi luptă cu marea dezamăgire de a se vedea fără competiţiile prin care îşi probau priceperea şi excelenţa în diversele domenii. Pandemia a luat elevilor pentru al doilea an bucuria olimpiadelor şcolare, însă trista realitate nu este valabilă şi în cazul pasionaţilor de informatică. Aceasta graţie unor profi de info din Botoşani care, plini de energie şi foarte pricepuţi în pregătirea tinerilor informaticieni, au avut fericita iniţiativă de a prelua în propriile mâini organizarea competiţiilor şi a celorlalte event-uri din domeniu. Practic, olimpiada naţională şi selecţia loturilor reprezentative de info se vor organiza de la Botoşani prin intermediul Societăţii pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică. Printre membrii fondatori ai asociației se numără și botoşănenii Adrian Panaete, Petru Simion Opriţa şi Sorinel Vasile Ştefănescu. Cetăţean de onoare al Municipiului Botoşani, Adrian Panaete este profesor la Colegiul Naţional „A.T.Laurian” şi team-leader al loturilor naţionale de informatică din ultimii ani, Simion Opriţa este un alt prof simpatic, însă de la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, coordonator al Comisiei Tehnice a Olimpiadelor, în timp ce Sorinel Ştefănescu este un economist ce lucrează în mediul privat, într-o firmă de prestigiu din capitală, și care a coordonat procedurile de înființare a asociației. Alături de cei trei în SEPI activează, ca membri, profesori de info din ţară care au mai fost implicaţi în selecţia şi pregătirea loturilor româneşti, dar şi foşti olimpici naţionali şi internaţionali ce acum sunt studenţi la facultăţi de top din ţară şi străinătate.

Ce-şi propun botoşănenii noştri? Au două obiective clare. Unul este organizarea
Olimpiadei Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică, care să suplinească lipsa în acest an a etapelor Olimpiadei de Informatică și a Taberelor de Lot Național. În acest sens maeştrii au creat şi testat o platformă online care să susțină un concurs cu câteva sute de participanți simultan. Olimpiada se va desfășura în mai multe etape, în perioada martie-aprilie 2021, deci s-a dat startul la înscrieri. Cel de-al proiect SEPI este concursul InfoPro care se află deja la a patra ediţie şi care a permis racordarea tinerilor informaticieni la mediul competițional pe parcursul ultimelor luni. „InfoPro s-a dorit a fi semnalul dat unei mai largi categorii de elevi pentru a le readuce încrederea că lucrurile nu stau pe loc la noi și că totul va fi bine.”, sunt cuvintele profesorului botoşănean Adrian Panaete.
Anul trecut actualii membri ai SEPI au organizat selecţia în scopul formării echipelor care ne-au reprezentat la competițiile internaționale. Rezultatele au constat în 17 medalii, din care 3 de aur, 8 de argint și 6 de bronz. SEPI îşi propune, aşadar, să popularizeze informatica de performanţă şi să selecteze loturile româneşti ce vor reprezenta ţara la competiţiile internaţionale din care România nu poate lipsi, fiind ori membru, ori chiar fondator al unora dintre structurile ce organizează întrecerile celor mai pricepuţi tineri informaticieni din lume. Cu un total de 115 medalii dintre care 31 de aur, 52 de argint și 32 de bronz, România ocupă la începutul anului competițional 2021 locul 6 la medalii de aur și locul 4 la total medalii în clasamentul all-time al Olimpiadei Internaționale de Informatică. România este inițiatoare a unor concursuri internaționale pe care le găzduiește an de an și care au devenit competiții de prestigiu pentru comunitatea internațională precum Romanian Master of Informatics, InfO(1) cup. În ultimii ani au apărut noi proiecte internaționale dedicate juniorilor, elevilor de gimnaziu, la care România este membru fondator , astfel fiind Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori, Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, unde rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. O astfel de activitate competiţională nu se cădea a fi întreruptă nici măcar din cauza pandemiei, mai ales că România are oamenii dotaţi cu suficient „know how”.

Cu acestea fiind spuse, cu regulamentele la vedere pe site-ul sepi.ro şi cu experienţa unor maeştri ai pregătirii în info, tinerii pasionaţi de IT îşi pot demonstra pe deplin abilităţile şi chiar talentele.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page