Când se face pasca și când se vopsesc ouăle
Ouăle roșii, alături de tradiționala pască, reprezintă elemente specifice Sfintei Sărbători de Paști, care nu pot lipsi de pe masa niciunui bun creștin.
Legendele creștine leagă simbolul ouălor roșii de patimile lui Iisus. Astfel, una dintre ipotezele care stă la originea acestei datini ar fi aceea conform căreia Maica Domnului, venind să-și vadă Fiul răstignit, a adus niște ouă într-un coș, pe care l-a așezat sub cruce, iar acestea s-au înroșit cu sângele Domnului. De asemenea, atunci când Iisus Hristos a fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins, s-au transformat în ouă roșii. Totodată, conform site-ului www.biserica.org, se povestește că, după ce Iisus a fost răstignit, fariseii au făcut un ospăț de bucurie, iar unul dintre ei ar fi spus: ”Când va învia cocoșul pe care-l mâncăm și ouăle fierte vor deveni roșii, atunci va învia și Iisus”. Și pe dată ouăle s-au făcut roșii, iar cocoșul a început să bată din aripi.
Cu multe secole înainte de Hristos, exista obiceiul de a oferi în dar ouă colorate, la marile sărbători, îndeosebi la cele de înnoire a timpului. Oul este el însuși generator de viață, un simbol al regenerării, al purificării, al veșniciei. ”Oul a sintetizat misterul Creațiunii; dintr-un ou trebuie să se fi născut Universul, Lumea, deci și omul. Oul cosmic trebuie presupus la baza credinței tuturor popoarelor din lume”, spunea folcloristul Artur Gorovei într-un studiu apărut în anul 1937. La creștini, oul este simbolul Mântuitorului, care părăsește mormântul și se întoarce la viață, potrivit etnologului Ion Ghinoiu.
În România, cea mai veche mențiune despre obiceiul vopsirii ouălor de Paști se regăsește în amintirile florentinului Antonio Maria del Chiaro (1669-1727), secretar, pe rând, al principelui domnitor Nicolae Mavrocordat (1709-1710, prima domnie în Moldova), Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Ștefan Cantacuzino (1714-1715), care a descris multe dintre obiceiurile românilor. În Moldova, se amintește despre ouăle de Paști în cronica lui Gheorgache, al doilea logofăt de la Iași, în anul 1762.
Înroșirea ouălor de Paști se face în Joia Mare, existând credința că ouăle fierte și roșite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată. Potrivit site-ului www.crestinortodox.ro, culoarea roșie reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar îndeosebi sângele lui Iisus vărsat pentru mântuirea lumii. La noi, însă, de Paști, ouăle nu se vopsesc doar în roșu, ci și în alte culori (galben, verde, albastru), vestind bucuria primăverii. Mai mult decât atât, în unele zone, îndeosebi în Bucovina, se păstrează tradiția încondeierii ouălor, devenită în timp o adevărată artă, executată cu măiestrie de artiști populari. Ouăle încondeiate se mai numesc și “ouă muncite”, dedicând astfel efortul depus pentru desăvârșirea lor patimilor îndurate de Iisus Hristos pentru lume.
Încondeierea ouălor se realizează folosind tehnici speciale și constă în aplicarea unor desene deosebite, în motive geometrice sau reprezentând plante, animale ori diferite simboluri astrale. Astfel, pe ele regăsim frunze, brazi, flori de măceș, grâu, pești, coarne de cerb, steaua magilor, crucea Paștelui și chiar icoane pictate. De asemenea, se mai încondeiază ouă cu motive tradiționale de pe cămășile populare.
De obicei se folosesc trei-patru culori: roșu, care simbolizează soarele, focul și dragostea; negru, care simbolizează eternitatea, statornicia, dar și suferințele Domnului Iisus Hristos pe cruce; galben — lumina, bogăția recoltelor, tinerețea; verde — forța naturii, rodnicie, speranță și albastru — sănătate, seninul cerului. Pentru a realiza ouă decorative de Paști, în Vrancea și la Putna Sucevei se folosesc vopsele în relief, în Bucovina se aplică mărgele, în Neamț se fac ouă decorative din lemn, iar în Harghita, se fac ouă din lut. De asemenea, pentru încondeierea ouălor, în unele părți ale țării se folosesc ouă fierte, iar în alte zone — ouă golite de conținut.
Odinioară, se foloseau plante pentru obținerea acestor culori, dar în zilele noastre se folosesc mai mult vopseluri chimice. Cu toate acestea, unele gospodine păstrează încă rețetele străvechi pentru prepararea culorilor vegetale, obținute din plante culese din vreme și lăsate la uscat. Astfel, culoarea roșie se poate obține din cojile de ceapă roșie, din frunzele mărului pădureț sau din sovârf, galbenul se obține din flori de tei sau frunze de mesteacăn, albastrul — din viorele, iar pentru verde se folosește răchițica.
Meșterii populari găsesc o diferență foarte mare între cele două tipuri de vopseluri, căci cele vegetale, prin căldura lor, conferă oului o amprentă estetică deosebită. Totodată, aceștia pun mare preț pe atmosfera de liniște, înțelegere, calm și bunătate, atât de necesară în timpul încondeierii, fiindcă această tehnică cere răbdare și este una foarte dificilă.
În noaptea de Înviere, gospodinele duc la biserică un coș cu ouă roșii, pască și cozonac, care urmează să fie sfințite de preot. După slujbă și în zilele care urmează se obișnuiește să se ciocnească ouăle, după un ritual anume. Astfel, ca regulă generală, cel mai vârstnic bărbat de la masă este primul care ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de un comesean, rostind formula ”Hristos a Înviat!”, la care se răspunde cu: ”Adevărat a Înviat!”. Oul a cărui coajă a plesnit este oferit celui care l-a spart.
În Transilvania, la începutul mesei, capul familiei jertfește un ou slujit la slujba din noaptea Învierii, îl curăță și îl împarte tuturor membrilor familiei, spre a fi mâncat sacramental, potrivit celor consemnate de Ion Ghinoiu, în ”Obiceiuri populare de peste an”. Cojile ouălor sunt aruncate fie pe pământ, pentru fertilizarea holdelor, fie pe apele curgătoare, pentru a da de veste Blajinilor că a sosit Paștele. Ciocnitul ouălor simbolizează jertfa Domnului Iisus Hristos și este permis numai după noaptea de Înviere și până la Înălțare.
