LocalSanatatesocial

Campania „Din Grijă pentru Tine” a ajuns la Botoșani. Zeci de medici și asistenți s-au mobilizat pentru a oferi consultații gratuite – FOTO&VIDEO

Medicii și asistenții de la Spitalul Județean Mavromati” Botoșani și Spitalul de Recuperare Sf. Gheorghe” s-au mobilizat pentru a participa la programul „Din Grijă pentru Tine”.

Acest program se desfășoară, duminică și luni, la Sala Polivalentă din municipiul Botoșani.

Serviciile medicale oferite în județul Botoșani prin acest proiect se ridică la 400.000 euro. Pe lângă medicii din Botoșani, s-au alăturat și specialiști din Târgu Mureș, Cluj și Suceava.

La deschiderea oficială a participat Leonard Azamfirei, rector al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, dar și primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Campania Din Grijă pentru Tine este o campanie de sănătate și prevenție care își propune să atragă atenția cu privire la patologiile în creștere în România. în primul rând cele care țin de bolile cardiovasculare și apoi de bolile neoplazice. Botoșaniul a dat României medici de valoare care s-au întors astăzi și vor să răsplătească comunității efortul depus pentru creșterea și educarea dumnealor și mă bucur că împreună pot să organizez un astfel de eveniment. (…) Costurile cu organizarea sunt enorm de mari, servicii medicale, la 400 mii euro se ridică un eveniment. (…) Botoșaniul dețin record de timp de organizare a unui astfel de eveniment de amploare. Botoșaniul nu era în programul nostru, dar ceea ce ne-a impresionat este mobilizarea de forțe de aici, atât din punct de vedere al susținerii primăriei și universității (nr. Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mures) dar în mod deosebit din punct de vedere al medicului. Numărul mare de voluntari din cadrul celor două spitale ce au participat alături de noi este impresionant. Medicii din  Botoșani sunt deosebiți, împreună cu cadrele medicale ce îi susțin, pentru că au decis să-și pună deoparte două zile din viața lor pentru a acorda în mod deosebit consultații”, a declarat  Ana Maria Zanfir, medic specialist în chirurgie cardiovasculara la Spitalul Clinic de Urgență Cluj Napoca.

Prezent la eveniment a fost și medicul cardiolog Paul Turcoman, de la Spitalul de Urgență Suceava, originar din Botoșani.

Sunt botoșănean de fel. Am terminat în Cluj. Apreciez tot ce se întâmplă aici și menționez că făcând parte în organizarea unor astfel de evenimente și în trecut și în prezent  în Suceava,  pot să spun că în spate se află o muncă colosală, multe telefoane, multe nopți nedormite, mult stres. Pot doar să aprecize ce s-a întâmplat azi aici și să felicit pe toată lumea”, a spus Paul Turcoman.

Acțiunea de voluntariat face parte din proiectul “Din Grijă Pentru Tine”, organizat ca un spital de campanie, amenajat în Sala Polivalentă (Sporturilor) din Botoșani, cu 28 de cabinete.

Acesta se desfășoară în perioada 11-12 iunie, între orele 09:00-17:00. Potrivit organizatorilor, peste 1.300  de persoane s-au programat deja, însă vor fi primiți și cei care nu au programare.

Cei înscriși vor beneficia de consultații gratuite pentru specialitățile: cardiologie, gastroenterologie, medicină internă, dermatologie, ORL, oftalmologie, urologie, diabet, nutriție și boli metabolice, reumatologie și altele. Se vor efectua, de asemenea, ecografii mamare, abdomino-pelvine, ecografii Doppler vascular, screening pentru hepatita B și C, screening pentru cancer de col uterin, teste genetice, cursuri de prim ajutor și multe altele.

„Din grijă pentru tine” este o Campanie organizată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în parteneriat cu Consiliul Județean Botoșani, Primăria Municipiului Botoșani, Universitatea de Medicină și Farmacie, Științe și Tehnologie ,,George Emil Palade”, Spitalul Județean de Urgență ,,Mavromati”, Spitalul de Recuperare ,,Sf. Gheorghe”, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare Refacere și Ajutor – ADRA, Asociața ,,Ridică-te și Umblă”.

Deși a început acest eveniment este unul de succes, și spun acest lucru după ce am vizitat împreună cabinetele amenajate. Deja sunt rezultate cu pacienți care au fost diagnosticați sau care urmează să primească tratament iar numărul mare de înscrieri dovedește faptul că botoșănenii sunt preocupați de acest aspect al sănătății”, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page