Important

Cămin cultural nou și modern la Buhăceni. Președintele CJ: „Căminul cultural este locul în care satul românesc își păstrează valoarea, tradițiile” – FOTO

Satul Buhăceni din comuna Trușești se poate mândri cu un nou și modern cămin cultural, care a fost construit de la zero la inițiativa administrației locale. Noua clădire, ridicată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, a fost începută în anul 2019.
Investiția de 1,5 milioane de lei, a fost recepționată, marți, de autoritatea locală.
 „Inițiativa primarului Petru Grișa Ailenei, de a construi și dota și în satul Buhăceni un lăcaș de cultură, nu este întâmplătoare. Este cunoscut interesul edilului pentru tradițiile populare, el fiind cel care a înființat Ansamblul Flori de Busuioc și care a susținut organizarea Festivalului cu participare națională. În satul autentic românesc, oamenii au fost mereu uniţi în jurul tradiţiilor şi valorilor populare. Căminul va oferi tinerilor și celor care doresc să se afirme posibilitatea să se pregătească pentru concursurile la care participă și la care reprezintă comuna cu cinste. Pentru orice localitate, căminul cultural este locul în care satul românesc își păstrează valoarea, tradițiile și moștenirea culturală, prin oamenii care îl însuflețesc și prin cei care au grijă ca satul să rămână o vatră a culturii”, a notat președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, pe pagina sa de facebook.
c

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page