Politic

Călin Georgescu, inculpat oficial, după ce a fost oprit de poliție în mașină. Este sub control judiciar timp de 60 de zile

Miercuri, în jurul orei 12.30, fostul candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024 Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de poliție. El a fost dus la Parchetul General, unde, după câteva ore, a fost informat că este inculpat.

În jurul orei 17.00, Parchetul General a anunțat oficial că fostul candidat Călin Georgescu este inculpat pentru ”pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false”, dar și alte fapte, în total fiind șase capete de acuzare.

În continuare, rămâne de văzut cum va evolua ancheta. Potrivit Agerpres, Georgescu a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile.

În consecinţă, în jurul orei 18.15, Călin Georgescu a fost lăsat să plece acasă.

 

El are câteva interdicţii: el nu poate să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

 

Comunicatul oficial al Parchetului General:

”Punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false ș.a.

Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană fizică sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

– instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.
– comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.
– fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere)
– iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002
– promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002
– iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page