Noaptea de Sânziene este o noapte magică în care se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Se spune că în această noapte fetele nemăritate îşi visează ursitul. Această sărbătoare se prăznuieşte în fiecare an pe data de 24 iunie.
Lista credinţelor populare legate de această sărbătoare este foarte bogată:
– În această noapte, ca şi în noaptea de Crăciun, se spune că animalele stau de vorbă. Cine le pândeşte le poate înţelege graiul şi poate afla multe taine.
– Tot în această noapte se spune că răsare în mod magic floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege, înfruntând curajos duhurile care o păzesc; acesta va putea citi gândurile oamenilor şi va descoperi comori ascunse.
– Dacă o fată aruncă un buchet de flori de Sânziene prin uşa deschisă sau prin fereastră, atunci îşi va găsi în acest an ursitul. Alteori buchetul se pune sub pernă, căci se spune că visele din această noapte se împlinesc.
– Dacă în această zi vezi o furnică roşie, aceasta este de foarte bun augur. Iar dacă găseşti o furnică în portmoneu, este un semn indubitabil că vei avea un an foarte bogat.
Vezi cum îţi visezi ursitul aici.
Sursa: spynews.ro