În timpul cruntei persecuții împotriva creștinilor inițiată de împăratul roman Deciu au dat mărturia martirică foarte mulți creștini. Între aceștia se numără și martirii cinstiți astăzi, Sfinții Petru, Dionisie și Paulin. Petru era un tânăr creștin din Lampsac, din zona Helespontului. Acesta a fost denunțat că este creștin. Deși nu avea nici o vină, fiind un tânăr curat foarte bun la suflet, a fost adus în fața guvernatorului care l-a silit să se închine zeiței Afrodita. Credința și curățenia sa l-au întărit să refuze să se închine unei zeițe a desfrâului. Închinarea și inima noastră se cuvin doar singurului Dumnezeu adevărat. A fost crud torturat, însă a rezistat întărit de dragostea lui Dumnezeu. Văzând că nu îi biruiește nici trupul, nici sufletul guvernatorul l-a ucis decapitându-l. Guvernatorul a plecat apoi din acea cetate fiind însoțit de către unii soldați care în taină erau creștini. Văzând modul în care frații lor de credință erau persecutați, au recunoscut și ei public credința și au fost uciși. Astfel și-au dat viața în mâinile Domnului Sfinții Dionisie și Paulin, învingând frica de moarte și dăruind mărturia cea bună a biruinței morții prin credința în învierea lui Hristos, începătură și promisiune a învierii tuturor celor adormiți. Sacrificiul de sine al acestor sfinți martiri, la fel ca sacrificiul de credință al tuturor martirilor din istoria creștinismului a arătat lumii întregi libertatea și curajul pe care credința în Domnul Vieții o oferă celor ce o îmbrățișează. Nici chinurile, nici argumentele, nici frica și chiar moartea nu pot despărți sufletele celor cu adevărat credincioși de Dumnezeul pe care Îl iubesc. Sfinții marrtiri au avut întotdeauna în inima lor cuvintele Sfântului Apostol Pavel care se întreba cu privire la suferințele îndurate. „Ce vom zice deci la acestea?, scrie el. Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră? El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El? Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: „Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere”. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.” Acesta este cuvântul credinței, aceasta a fost credința martirilor.
