Acești Mucenici au pătimit pentru Hristos şi au dobândit mucenicia în anul 73 d.H., în vremea persecuţiei pornite contra creştinilor din imperiu de cezarul Adrian. Sfântul Leontie a fost comandant roman în oraşul Tripoli din Fenicia. Aflând cezarul că Leontie este creştin şi că se roagă Lui Hristos, a trimis un detaşament militar ca să-l aresteze. Conducătorul acestui detaşament, Ipatie, s-a îmbolnăvit pe drum, iar mica oaste a fost nevoită să zăbovească. Într-una din nopţi, lui Ipatie i s-a arătat un înger al Domnului, care i-a zis: “Dacă vrei să te faci bine, atunci strigă de trei ori cu glas tare, ridicându-ţi privirea spre cer: “Dumnezeul lui Leontie, ajută-mă!” Tulburat de ceea ce visase, Ipatie le-a descoperit ostaşilor vedenia şi cu toţii au strigat după cum spusese îngerul. Şi Ipatie s-a însănătoşit chiar în acea clipă. Minunea însănătoşirii lui Ipatie i-a uimit pe mulţi, dar mai ales pe un anume Teodul. Iar Ipatie şi Teodul s-au luat hotărât să se ducă înainte, ca să-l afle primii pe Leontie. Ajungând ei la creştinul Leontie, acesta le-a spus despre credinţa în Iisus Hristos, astfel încât inimile li s-au aprins de dragostea pentru Dumnezeu. Un nor i-a umbrit şi o rouă minunată s-a pogorât asupra lui Ipatie şi Teodul. A fost Duhul Sfânt, Care le-a botezat sufletele. Iar Leontie a grăit astfel: “Întru Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!” Aflând despre convertire, cezarul Adrian a continuat să-i prigonescă pe Leontie şi pe cei doi fii duhovniceşti ai săi. Fiind prinşi, Ipatie şi Teodul au fost torturaţi, apoi ucişi prin decapitare. La rândul său, Leontie a fost torturat până ce s-a mutat la Domnul.
