Aceştia erau toţi căpetenii ai oştilor împăratului bizantin Teofil. Când împăratul Teofil a pierdut bătălia împotriva saracinilor în cetatea Amoreea, aceştia au supus cetatea şi au robit mulţi creştini. Printre ei erau şi aceste căpetenii. Creştinii rămaşi fie au fost ucişi, fie vânduţi ca robi. Căpeteniile oştirii au fost aruncaţi în temniţă, unde au rămas vreme de 7 ani. Căpeteniile musulmane veneau adesea la ei, povăţuindu-i şi îndemnându-i să îmbrăţişeze credinţa islamică, dar căpeteniile creştine nici nu voiau să audă aceasta. Când saracinii le grăiau lor, zicând:
– Mahomed este adevăratul prooroc, iar nu Hristos.
Căpeteniile îi întrebau:
– Dacă doi oameni s-ar sfădi pentru o păşune şi unul ar spune:„a mea este păşunea”, iar celălalt:„nu, a mea este” şi unul ar avea mai mulţi împrejurul său care să mărturisească cum că a lui este păşunea, iar celălalt nu ar avea pe nimeni, decât numai pe sine, a cui socotiţi că este păşunea?
Saracinii au răspuns:
– Cu adevărat, a celui care are mai mulţi să dea mărturie despre dânsul.
– Drept aţi judecat, spuseră căpeteniile. Asemenea este şi pricina dintre Hristos şi Mahomed. Hristos are mai mulţi care dau mărturie: proorocii din vechime, începând cu Moise şi până la Ioan Botezătorul, pe care şi voi îl recunoaşteţi şi care a dat mărturie pentru El. Însă Mahomed singur mărturiseşte despre sine cum este prooroc şi nu are pe nimeni altul să mărturisească despre sine.
Saracinii rămaseră ruşinaţi, însă iarăşi încercară să-şi apere credinţa:
– Credinţa noastră este mai bună decât credinţa creştină şi iată mărturia: Dumnezeu ne-a dat biruinţă asupra voastră şi ne-a dăruit cel mai bun pământ din lume şi o împărăţie cu mult mai mare decât cea a creştinilor.
La aceasta, căpeteniile răspunseră:
– De ar fi aşa, atunci credinţa idolească a egiptenilor, babilonienilor, credinţa elenistică, romană, încă şi închinarea la foc a perşilor ar fi credinţele cele adevărate, căci toate aceste seminţii au biruit şi au ocârmuit odinioară celelalte seminţii. Este limpede că biruinţa, puterea şi bogăţia voastră nu dau mărturie despre adevărul credinţei voastre. Noi ştim că Dumnezeu dă uneori biruinţă creştinilor, iar alteori îngăduie să fie chinuiţi şi să pătimească spre îndreptare, spre pocăinţă şi curăţirea păcatelor.
După 7 ani, ei au fost ucişi prin tăierea capului, în anul 845. Trupurile lor fură aruncate în râul Eufrat, însă ele plutiră până la ţărmul celălalt, unde fură luate şi îngropate cu cinste de creştini
