Sfântul Ioan Scărarul s-a născut în anul 570 și a trecut la cele veșnice în anul 649. Intră în viaţa monahală la vârsta de 16 ani. Este primit la Mănăstirea Sinai, unde este luat ca ucenic de stareţul Martirie. După moartea părintelui său duhovnicesc, Ioan Scărarul se retrage într-o peșteră de la poalele muntelui Sinai, unde petrece timp de 40 de ani în rugăciune, post si meditaţie. În anul 639 este chemat la mănăstire pentru a fi numit stareţ. Primește să devină stareţ pentru puţin timp. Lasă această slujire episcopului Gheorghe, fratele său, și se retrage în vechea sa peșteră, unde petrece în rugăciune până la sfârșitul vieţii sale. Numele de „Scărarul” vine de la principala sa operă, intitulată Scara Raiului. Împărţită în 30 de capitole, simbolizează scara visată de patriarhul Iacov, care „era sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării”. (Facere 28, 12-13). Ea amintește totodată cei 30 de ani ai vieţii neștiute a Domnului și Mântuitorului nostru. Asemenea scării lui Iacov, ea se sprijină cu un capăt pe pământ, ca să putem ajunge și noi la ea, iar cu celălalt pe cer, arătând chemarea noastră, unde șade Domnul la care ne duce Scara virtuţilor creștine. În primele capitole sunt îndemnuri pentru pocăinţă, ascultare, desprinderea de legăturile lumii; se analizează apoi păcatele trupului (lăcomia, desfrânarea, iubirea de argint), concomitent cu virtuţile prin care se pot birui (înfrânare, post, rugăciune). Urmează analiza păcatelor sufletești: mândria, slava deșartă, invidia, cu virtuţile contrare lor. În ultima parte, în ultimele cinci trepte, omul, eliberat de patimi, atinge o stare de pace lăuntrică, de liniște, poate cunoaște rugăciunea curată, neîntreruptă, poate avea parte de lumina dumnezeiască. Iubirea lui Dumnezeu culminează acest urcuș. Prin iubire, Scara se reazemă pe înălţimile cerului unde este Dumnezeu. Sfântul Post a fost rânduit nu numai pentru curăţirea noastră, ci și pentru întărirea noastră în bine, nu doar pentru a pune început bun, ci și pentru a înainta mai departe pe calea spre desăvârșire. Aceasta pentru ca nu cumva careva, după ce s-a ostenit puţin în săvârșirea binelui sau a dus o vreme viaţă creștinească, să creadă că a făcut deja totul sau că a ajuns departe în calea spre desăvârșire. De la Sfântul Ioan Scărarul, amintindu-ne de el, să ne zugrăvim în minte sfânta lui Scară și, măsurând cu ea ostenelile noastre, să putem vedea limpede cât din cale am străbătut și cât ne-a mai rămas.
