Sfântul Pavel Tebeul, cuvios nevoitor între anii 227-341, este considerat, în istoria monahismului, drept primul ascet care s-a retras în „cele mai dinăuntru ale pustiei”, primul eremit sau pustnic. Sfântul Pavel Tebeul este sărbătorit de către Sfânta Biserica în data de 15 ianuarie. El era din Tebaida de Sus, din Egipt, având multe bogăţii şi o minte luminată de învăţătură. Acest cuvios părinte a trăit pe vremea lui Deciu şi a lui Valerian, prigonitorii creştinilor. În anul 250, el a fugit în pustiu, în acele locuri începand să aibă loc persecuţii ale împăratului roman Decius (250-253) împotriva creştinilor. Motivul pricipal al plecării sale în pustiu este invidia unchiului său, care îl pândea să îi ia averea. Pentru a scăpa să fie dat pe mâna prigonitorilor datorita credinţei sale, el a plecat şi a rămas toată viaţa în munţi. Aici şi-a schimbat teama de prigonitori în dor de călugărie. Şi intrând într-o peşteră, din adâncul pustiului, şi-a petrecut toata viaţa în pace şi în înlăturarea tuturor dorinţelor, şi a trecut către Domnul, la adânci bătrâneţi. Sfântul Antonie cel Mare, auzind despre el, l-a căutat în pustie şi l-a cercetat, mai apoi povestind despre viaţa lui îmbunătăţită, locul anevoios în care trăise, şi celelalte osteneli pe care le-a făcut în viaţa lui lungă de 114 ani (91 de ani şi i-a petrecut în pustie).
