S-a născut în anul 1816, în zona Bacăului, fiind crescut de mama sa care a rămas văduvă. În jurul vârstei de 20 de ani intră ca frate în mănăstirea Căldăruşani. După o perioadă de pregătire în care s-a deprins cu rugăciunea, privegherea, postul şi ascultarea, stareţul l-a tuns în monahism punându-i numele Alipie. Auzind de la călugării bătrâni din mănăstire despre viaţa „în curăţie trupească şi sufletească, în sărăcie de bunăvoie, în ascultare şi neîncetată rugăciune”, a monahilor din Sfântul Munte, cu binecuvântarea stareţului pleacă la Athos. Se aşează, pentru început la schitul românesc Lacu unde vieţuiau peste 80 de pustnici de neam român. După o vieţuire timp de 15 ani în rugăciune, post şi aspre nevoinţe pustniceşti, la schitul Lacu, se îndreaptă către mănăstirea Esfigmen. Aici a rămas patru ani, trăind în bună înţelegere cu părinţii şi fraţii de diferite neamuri, ce se aflau acolo. În această aşezare monahală el primeşte „schima cea mare” a călugăriei, devenind schimonahul Antipa. Tot aici a fost hirotonit ierodiacon. Pentru că era smerit şi nu dorea „slava şi lauda oamenilor”, în anul 1860, la aproape 20 de ani de la venirea în Sfântul Munte, luându-şi rămas bun de la fraţi, pleacă înapoi în Moldova. Din Moldova pleacă în Rusia la mănăstirea Valaam. Această aşezare monahală l-a impresionat atât de mult, încât s-a stabilit aici pentru totdeauna. Şi-a continuat pravila călugărească, pe care o respectase cu stricteţe toată viaţa, încă de 17 ani. Pentru multele sale nevoinţe a primit Sfânta Taină a Preoţiei, devenind în acest fel părintele duhovnicesc al multor vieţuitori ai acestei mănăstiri. Vestea despre vieţuirea sfântă şi faptele sale minunate s-a răspândit în întreaga Rusie, încât mulţi credincioşi veneau să-i asculte învăţăturile şi să primească binecuvântare. După o viaţă întreagă închinată slujirii lui Dumnezeu în mai multe aşezări monahale şi după o vieţuire de 17 ani aici la Valaam, Cuviosul Antipa s-a mutat la Domnul, în ziua de 10 ianuarie 1882, având vârsta de 66 de ani. A fost înmormântat în gropniţa mănăstirii. Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a introdus, în urma şedinţei din 20 iunie 1992, în calendarele şi cărţile sale de slujba. De atunci, pomenirea sa se face, în fiecare an la 10 ianuarie, ziua morţii sale.
